DIICOT îl ține în ȘAH pe Rădulescu. SCANDALUL de la Târgoviște poate avea REPERCURSIUNI GRAVE

DIICOT îl ține în ȘAH pe Rădulescu. SCANDALUL de la Târgoviște poate avea REPERCURSIUNI GRAVE

După scandalul creat în jurul subiectului Centurii Municipiului Târgoviște, iată că proiectul aduce și o plângere penală pentru conducerea Primăriei Târgoviște.

Conform Gazeta Dâmboviței, unul dintre constructori a formulat o plângere în care echipa managerială este acuzată de costituirea unui grup infracțional. Plângerea a fost formulată în luna trecută, iar după depunerii acesteia, doi dintre constructori au solicitat rezilierea contractului de lucrări. Unul dintre motivele cererii de reziliere a contractului este tocmai plângerea formulată. Conform unor informații, se pare că această sesizare a ajuns și pe masa DNA.

Plângerea penală pentru costituirea unui grup infracțional vizează opt persoane, în frunte cu edilul Târgoviștei, Cristan Stan, și secundul său, viceprimarul Cătălin Rădulescu. Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual, fals sub semnătură  privată, instigare la evaziune prin nerespectarea regimului juridic privind modalitatea de facturare și plată din contractul pentru lucrările la Centura municipiului.

În ceea ce privesște rezilierea contractului, primăria municipiului a spus că aceasta nu reprezintă o opțiune și că va începe să execute penalitățile prevăzute în contract. În cazul în care proiectul nu va fi terminat până pe data de 31 decembrie, sau dacă nu va primi o altă finanțare europeană, municipalitatea va fi obligată să restituie o parte din finanțarea europeană. Restituirea se va face din bani împrumutați de la bancă.

Plângerea îl vizează și pe directorului economic al Primăriei, Dana Popa, sub aceleași acuzații ca și cei de mai sus, cărora li se adaugă și deturnare de fonduri. Următorul pe listă este Ciprian Stănescu – asistent manager de proiect. În listă se regăsește și un inginer, director în cadrul direcției de management și doi reprezentanți ai consultantului. Ultimul vizat de plângere este Teodor Barna, fostul șef Tehnologica Radion, despre care constructorul a tot spus că intervine în contract, fără a avea o calitate oficială.) Barna este acuzat de tentativă de mituire a dirigintelui de șantier.

Până la acest moment nu au existat audieri în acest caz, fiind vorba, în acest moment, doar despre o plângere căreia procurorii îi pot, sau nu, da curs. Cu toate acestea, oamenii vorbesc despre un conflict deschis între Stan și Rădulescu. Acesta mocnește de mai multă vreme, iar subiectul Centurii nu este străin de răceala dintre cei doi. Contractul de lucrări pentru Centură poartă semnătura edilul Cristian Stan, dar toate plățile din contract au fost semnate de Rădulescu.