Radu Mazăre aşteaptă la 26 de grade să vadă dacă intră "la răcoare". Astăzi primeşte sentinţa în dosarul "Retrocedarilor de pe litoral".

Radu Mazăre aşteaptă la 26 de grade să vadă dacă intră "la răcoare". Astăzi primeşte sentinţa în dosarul "Retrocedarilor de pe litoral".

Radu Mazăre, fost edil al Constanţei, îşi aşteaptă astăzi sentinţa în dosarul "Retrocedărilor de pe litoral". Reprezentantul Parchetului a cerut instanţei pedeapsa maximă cu închisoarea, de 15 ani.

ÎCCJ a eliminat mai multe interceptări din dosarul în care Radu Mazăre a fost achitat în primă instanţă, deoarece temeiul legal în care au fost emise mandatele a fost declarat neconstituţional, iar infracţiunile cercetate în cauză nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.  

„Având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea a reţinut că este obligatoriu ca acestea să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În mod contrar, s-a ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod abuziv sau aleatoriu a drepturilor fundamentale, esenţiale într-un stat de drept, privind viaţa intimă, familială şi privată.Aşadar, temeiul legal în baza căruia au fost emise mandatele de siguranţă naţională a fost declarat neconstituţional. Se pune problema în ce măsură aceste interceptări ale convorbirilor telefonice dispuse pe baza unor mandate de siguranţă naţională mai pot fi avute în vedere în soluţionarea cauzei”, au precizat, potrivit Mediafax, magistraţii instanţei supreme, în motivarea deciziei de achitare a lui Radu Mazăre.