RADU MAZĂRE, CONDAMNAT la 6 ANI și 6 LUNIi de închisoare pentru abuz în serviciu
- Feri Predescu
- 16 mai 2018, 15:53
Tribunalul Constanța l-a condamnat, astăzi, pe fostul primar, Radu Mazăre, la șase ani și jumătate de închisoare pentru mai multe infracțiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate. Gina Hortolomei Moscu, o apropiată a lui Radu Mazăre a primit 2 ani și 11 luni cu suspendare.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost judecat în acest dosar pentru patru infracțiuni de abuz în serviciu iar Gina Sorina Moscu Hortolomei și trei firme ale sale, pentru spalare de bani. Prin vânzarea unor terenuri din Mamaia, la prețuri subevaluate, cei doi ar fi adus primăriei Constanța un prejudiciu de patru milioane de euro. Este vorba de un teren de 15.000 mp din Mamaia, vândut de Radu Mazăre, în 2014, la un preț derizoriu, spune DNA, de 23, 50 euro/mp. Iar în 2007, inculpatul Radu Mazăre a vândut la un preț modest, a două terenuri în suprafață totală de de 11.500 mp, aparținând Primăriei Constanța.
Terenurile ar fi fost cumpărate de o firmă, reprezentată legal de Gina Hortolomei Moscu și transferate, ulterior, la interval de două luni, altor două societăți comerciale ale aceleași inculpate. Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât ultima firmă a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri.
La data trimiterii în judecată nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu se constituiseră parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru. Decizia de astăzi nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Judecat in patru dosare de corupție, Radu Mazăre este fugit, din decembrie 2017, în Madagascar unde a cerut azil politic. Nu a putut fi contactat.