Președintele Vladimir Putin ar putea căuta în afara Rusiei un mecanism care să-i permită să-și păstreze puterea după încheierea actualului mandat. Ceea ce stârnește temerea celui mai apropiat aliat, Belarus, că Rusia va prelua controlul țării, în timp ce Kremlinul îi planifică succesiunea lui Putin.

De unde și nervozitatea aliatului Moscovei, președintele Alexandr Lukașenko, în fața spiralei tensiunilor din jurul amenințărilor Kremlinului cu reducerea subvenților economice. După ani de zile de cheltuieli de miliarde de dolari pentru a susține economia bielorusă dominată de stat, Rusia își intensifică presiunea asupra președintelui Lukașenco pentru a-și demonstra loialitatea acceptând o integrare mai profundă în schimbul ajutorului continuu oferit de regimul de la Kremlin, scrie Moscow Times. Iar aceasta hrănește temerile Belaus că Rusia strânge șurubul, ca preludiu unei posibile absorbții a fostului său satelit sovietic.

 

Un tătuc pentru bieloruși

Aceste îngrijorări nu sunt nefondate, potrivit a trei apropiați ai Kremlinului, care au declarat că Vladimir Putin ar putea planifica să conducă un stat unificat cu Belarusul învecinat pentru a evita interdicția constituțională de a rămâne președinte după 2024. Nici o decizie nu a fost încă luată cu privire la o fuziune, ceea ce ar risca opoziția atât în Rusia cât și Belarus. Dar Putin este din ce în ce mai nerăbdător cu Lukașenko având temeri că acesta încearcă să iasă din orbita Moscovei, au declarat sursele citate, sub protecția anonimatului. Vladimir Putin, în vârstă de 66 de ani, este deja cel mai longeviv președinte rus în post, după Iosif Stalin. El a exclus de mai multe ori modificarea limitelor constituționale ale mandantului său în scopul de a-și extinde „domnia”. Chiar dacă Putin nu a oferit nici o indicație publică cu privire la planurile sale de dincolo de 2024, responsabili ai Kremlinului studiază „potențiale mijloace de a-l menține la putere”. Au luat în calcul și decizia luată luna trecută de președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, de a demisiona din funcția de șef al statului, dar în paralel să-și păstreze controlul politic, chiar dacă analiștii de la Moscova sunt sceptici că o asemenea manevră ar funcționa în Rusia. „De aceea Belarus este importantă pentru că este una din soluțiile posibile”, a declarat Gleb Pavlovsky, fost consultant politic al Kremlinului.

În brațele Kremlinului

Depinzând în foarte mare măsură de rezervele de petrol și gaz din Rusia, Lukașenko resimte acum presiunea noilor reguli fiscale instaurate de Moscova. Care, potrivit președintelui bielorus, ar putea antrena pierderi de 11 miliarde de dolari pentru belarus, până în 2024, din cauza creșterii prețului la petrol. „Înțeleg aceste aluzii: iată petrolul vostru dar trebuie să vă distrugeți țara și să vă alăturați Rusiei”, a declarat Alexandr Lukașenko, în decembrie anul trecut. Anumiți responsabili de la Moscova „afirmă direct” că vor să integreze Belarusul în Rusia, în schimbul unui ajutor financiar, a spus Lukașenko. Chiar dacă a semnat un acord, în 1999, cu Rusia, pentru a forma Uniunea Statală Rusia-Belarus (organizație internațională formată prin asocierea Tratatului Bielorusiei și Rusiei și Tratatului Uniunii Slave), o entitate politică vagă și confuză, Lukașenko a respins exigențe privind acceptarea unei uniuni monetare, unui sistem juridic unic și unei politici externe și de securitate comune, în scopul de a păstra beneficii economice estimate de Moscova la 6 miliarde de dolari pe an. Belarus respinge ideea potrivit căreia acest sprijin este echivalentul unei acțiuni caritabile, considerând-o ca rodul integrării comune dintre cele două țări.

 

SUA: Lukașenko, ultimul dictator al Europei

Rusia are capacitatea de a provoca un „șoc economic semnificativ” Belarusului, a declarat Dzimitri Kruk, cercetător la BEROC, un thinktank cu sediul la Minsk. Alexandr Lukașenko, în vârstă de 64 de ani, pe care Statele Unite l-au denumit „ultimul dictator din Europa”, a condus o țară cu aproximativ zece milioane de locuitori cu o mână de fier, începând din 1994, și intenționează să câștige un nou mandat de cinci ani ca șef al statului, în 2020. Declarând în mod regulat o „legătură frățească” cu Rusia, Lukașenko a încercat deseori să păstreze o anumită distanță de Moscova, adresându-se Uniunii Europene, Chinei și Ucrainei vecine în încercarea de a contrabalansa influența Moscovei. Acum, este posibil ca la Kremlin să se vorbească de o preluare a controlului ca mijloc de presiune pentru a-l împinge pe Lukașenko să facă noi concesii Moscovei. Belarus găzduiește, spre exemplu, un radar rusesc de avertizare timpurie și un centru de comunicații navale, chiar dacă, până în prezent, a rezistat presiunilor Moscovei pentru a autoriza o nouă bază militară pe teritoriul țării.

 

Diplomația KGB

Subliniind aceste tensiuni, Lukașenko a avertizat, la o conferință de securitate la Minsk, la sfârșitul anului trecut, la care au participat ministrul polonez de externe și alți înalți responsabili, că expansiunea militară occidentală în apropierea granițelor Rusiei a împins Belarus în brațele Kremlinului, potrivit a două surse care au participat la întâlnire.

Ambasadorul Rusiei la Minsk, Mihail Babich (fost ofițer KGB experimentsat în domeniul militar), a ridicat de asemenea comentarii cu privire la sprijinul financiar rusesc continuu pentru o integrare mai strânsă, determinându-l pe purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Minsk să remarce, în luna martie, că diplomatul “pur și simplu nu a înțeles diferența dintre un district federal rusesc și un stat independent”.

 

Să ne dăm independenți

Într-un discurs ținut în 19 aprilie, Lukașenko a promis „un răspuns foarte puternic” oricărei tentative exterioare vizând obligarea Belarusului să renunțe la independența sa. În luna martie, el a declarat că „98% din cetățeni ar vota contra” unui referendum privind aderarea Belarusului la Rusia, excluzând orice posibilitate de a se ține un asemenea plebiscit. „Probabilitatea unui astfel de scenariu – unificarea Belarusului și Rusiei sub un singur stat condus de Putin – este slabă dar ea nu trebuie dată deoparte”, a declarat Andrei Eliseiev, director de cercetări al centrului EAST, un think-tank cu sediul în Varșovia