Putin critică dur SUA pentru criza financiară

Putin critică dur SUA pentru criza financiară

Primul-ministru rus, Vladimir Putin, a criticat dur SUA pentru ceea ce el a numit inabilitatea sa de a face faţă crizei financiare ce afectează economia globală, informează The Times.

"Tot ceea ce se petrece în sfera economică şi financiară a început în SUA. Aceasta este o criză reală şi toţi ne confruntăm cu ea", a spus fostul preşedinte rus într-o întâlnire guvernamentală de ieri, de la Moscova.

"Şi ceea ce este foarte trist este că vedem inabilitate în a se lua deciziile potrivite. Nu mai este vorba de lipsa de responsabilitate a unor indivizi, ci de lipsa de responsabilitate a unui întreg sistem, care, aşa cum ştiţi, are pretenţii de a conduce lumea întreagă", a spus Putin, citat de The Times.

Putin a fost critic în special deoarece Congresul american a respins planul de 700 de miliarde de dolari - respingere care a afectat pieţele financiare din Rusia foarte tare.

Multe companii ruseşti au fost lovite dur de criza creditelor. De asemenea, indicii bursieri din Rusia se află cu 50 de procente sub luna mai a acestui an, depăşind cu mult pierderile de pe pieţele vestice. Bursa a fost închisă de mai multe ori de-a lungul ultimelor două săptămâni.

Analiştii spun însă că încrederea investitorilor străini a scăzut în urma acţiunilor Rusiei din perioada războiului recent cu Georgia, precum şi din cauza atitudinii Guvernului faţă de companiile energetice care încearcă să opereze în Rusia şi în alte foste state sovietice.

Putin a mai spus că Rusia va aloca, în 2009, 175 de miliarde de ruble (3,85 de miliarde de lire sterline) din fonduri bugetare pentru a susţine piaţa financiară.

Citiţi şi:

Senatul american a aprobat planul de redresare

Ne puteți urmări și pe Google News