Editura Evenimentul si Capital

PSD vrea repolitizarea funcției prefectului

13-10/dragnea3-465x390
Autor: | | 2 Comentarii | 300 Vizualizari

Prefecții ar putea redeveni, oficial, reprezentanți politici ai guvernului în teritoriu, în loc să fie înalți funcționari publici fără apartenență la un partid, cum prevede legea în prezent.

Vicepremierul Liviu Dragnea (PSD) a declarat, la Gândul Live, că PSD ia în calcul o serie de modificări ale legii administrației publice locale, inclusiv legate de statutul prefectului. "Eu am mai spus-o, este foarte greu pentru un prefect, care să zicem că este înalt funcţionar public, apolitic, şi care are printre competenţe asigurarea ca în judeţul respectiv să se aplice programul de guvernare al Guvernului, dacă el nu este pus de Guvern. Una este să spui că un funcţionar public de la un minister, de la nivelul doi, trei, nu trebuie să fie politic, dar nu poţi să-l compari cu prefectul căruia îi dai potrivit Constituţiei competenţa de a conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor. Este incorect, Guvernul este politic, ministerele sunt conduse de oameni politici, asta înseamnă democraţia. Şi tu pui terminaţiile ministerelor din judeţe sub conducerea unui om care a fost pus de un Guvern dinainte. Nu ai nicio garanţie că acel om va face tot ce este posibil ca programul de guvernare să fie dus la îndeplinire", a spus Dragnea.

"Mulţi spun că noi suntem într-o ipocrizie generalizată în ceea ce priveşte prefectul, a pledat Dragnea cauza. El este apolitic, dar de fapt cum se schimbă guvernele sunt schimbaţi şi prefecţii. Atunci unde mai este stabilitatea? Ne uităm la americani, la celelalte ţări din Europa şi vedem, mergem pe modelul francez, care acum este în plin proces de reformă a administraţiei, ei având un corp de prefecţi foarte mare, care implică şi costuri foarte mari şi sunt prefecţi de stânga, prefecţi de dreapta şi când vine guvernul de dreapta pune prefect de dreapta şi invers sau plecăm de la ideea că prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu. Dacă este reprezentantul Guvernului, care este guvern politic, poate discutăm să fie reprezentantul politic al Guvernului", a spus acesta.

Prefecții au fost numiți politic în anii 90, când erau membri de partid. După 2000, ei au fost transformați înalți funcționari publici, ceea ce nu i-a împiedicat să fie numiți și schimbați, în continuare, pe criterii politice.

Viorica Dancila i-a dat LOVITURA DE GRATIE lui Liviu Dragnea inainte de Paste. Decizia care il INGROAPA pe seful PSD

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI