PSD supralicitează: Oferta privind refacerea USL rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al PNL
- Laura Ciobanu
- 28 mai 2014, 21:02
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, pentru mediafax, că oferta PSD pentru PNL privind refacerea USL şi revenirea la guvernare rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al liberalilor şi va expira dacă PNL va decide să meargă "pe mâna lui Băsescu”.
"Ne pregătim, mai aşteptăm Congresul. Este un moment important Congresul PNL, să vedem dacă întregul partid susţine viziunea lui Crin Antonescu. Dacă în acest Congres se hotărăşte că merg pe mâna lui Traian Băsescu şi a PDL, foarte bine, nu va mai exista nicio altă ofertă din partea noastră. Până atunci, oferta rămâne deschisă”, a spus Ivan.
El a arătat că în teritoriu majorităţile pe care PSD le-a făcut cu liberalii funcţionează foarte bine în aproape toate judeţele. „Sunt foarte mulţi lideri locali, preşedinţi de CJ, consilieri judeţeni care vor refacerea USL şi regretă ieşirea de la guvernare”, a spus Ivan.
Acesta a spus că fuziunea dintre PNL şi PDL, negociată astăzi de cele două partide, este o alianţă nu pentru români, ci împotriva cuiva, fiind o alianţă împotriva PSD. „Nu înţeleg de când şi până când PNL a devenit un partid atât de înverşunat împotriva PSD şi a tot ce am susţinut împreună până acum şi atât de apropiat de partidul pe care pe bună dreptate l-au criticat atâţia ani pentru tot ce au făcut rău pentru România, ştiind foarte bine că prin această alianţă de dreapta ei nu fac decât să-i facă jocurile lui Traian Băsescu”, a spus Ivan.
PDL și PNL au decis să fuzioneze după alegerile prezidențiale, iar până atunci să susțină un candidat comun la Cotroceni.