Să ne amintim! În vara lunii iulie a anului 2015,  DNA a anunțat că premierului de atunci, Victor Ponta, i s-a pus sechestru pe avere și că este cercetat penal sub acuzația de a fi comis 19 infracțiuni de spălare de bani, evaziune fiscală și fals în înscrisuri, în Dosarul „Turceni-Rovinari”.

După scenariul consacrat, acela în care DNA atacă spre rezolvare chestiuni care țin de așezări politice în teren, nicidecum spețe care țin de lupta împotriva corupției, trei ani mai târziu, în mai 2018, Victor Ponta a fost achitat în prima instanță. Pentru cei care mai aveau vreo îndoială a devenit limpede că manevra DNA din 2015 nu urmărise decât dărâmarea Guvernului Ponta și înlocuirea lui cu un executiv pe placul președintelui Klaus Iohannis, cu Guvernul „Meu II”.

În ciuda punerii sale sub acuzație, Ponta nu a cedat, drept pentru care, „A fost nevoie să moară oameni, pentru ca Guvernul să demisioneze!”. A fost concluzia exasperată, cu care Klaus Iohannis lua notă, în sfârșit, de demisia Cabinetului Ponta, la presiunea bine orchestrată a străzii, pusă la cale de către servicii, după tragedia de la Clubul Colectiv.

Manopera DNA a reușit însă pe jumătate, pentru că ea l-a forțat pe Victor Ponta să se retragă din funcția de președinte al PSD. Astfel, la Comitetul Executiv Național al PSD(CEx) din 22 iulie 2015, Liviu Dragnea a fost ales președinte interimar al PSD cu 78% din voturile membrilor. Atenție, la acea dată, Liviu Dragnea era deja condamnat în primă instanță la un an de închisoare cu suspendare, în Dosarul „Referendumul”.

Da, știu, un dosar politic, dar asta însemna că lui Liviu Dragnea i se tatuase deja o țintă în mijlocul frunții. Nu a contat, peste trei sferturi din membrii  CEx l-au votat. Mai mult decât atât, câteva luni mai târziu, la 27 septembrie 2015, după ce toate celelalte candidaturi au fost eliminate de CEx, 435.172 de membri de partid din totalul de 535.699, adică 81,23% din membrii PSD din toată țara, l-au ales pe Liviu Dragnea în fruntea partidului, cu un scor care nu mai putuse fi aranjat de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu: 97%. Pentru cine avea minte de înțeles a fost limpede: prin așezarea fostului PD-ist, Liviu Dragnea, în fruntea PSD, începuse operațiunea de șubrezire a celui mai puternic partid din România.

Victoria lui Dragnea, una care mirosea de la distanță a aranjament pus la cale în laboratoarele serviciilor de informații, a însemnat începutul sfârșitului. Ceea ce a urmat nu necesită prea multe comentarii. Orice gest al PSD, fie în Parlament, fie în Executiv, fie oriunde altundeva, a purtat Stigmatul Dragnea, a fost prezentat de adepții lui Klaus Iohannis a fi doar în interesul personal al lui Liviu Dragnea. Disciplina de partid, pe de o parte, influența baronilor PSD și a găștilor lor, pe de alta, au făcut ca Liviu Dragnea să fie de neclintit, oricât de clar devenea că este o ghiulea de plumb din ce în ce mai grea legată de picioarele PSD.

Atât de grea, încât momentul în care înlăturarea lui Dragnea din fruntea partidului, prin condamnarea sa cu executare, a venit prea târziu. Imaginea lui o făcuse deja pulbere pe cea a PSD. Tot anul electoral 2019 a stat sub acest semn, cu costurile știute. Viorica Dăncilă nu a reușit să refacă mai nimic din capitalul astfel spulberat, ba mai mult, o serie de gafe și cramponarea ei de  putere, după alegerile europarlamentare, au produs iritare chiar și în rândurile propriului partid.

A venit, așa cum toți analiștii se așteptau, și momentul pierderii cursei pentru Cotroceni,  urmată de înlăturarea Vioricăi Dăncilă din fruntea partidului. Ședința CEX din seara zilei marți s-a încheiat cu demisia sa. Cum s-a ajuns la această demisie, pare o poveste desprinsă din Caragiale, în care a nu-ți da demisia după un eșec este o chestiune de onoare și nu invers, iar cei care urmăresc să ia locul celui care nu se mai dă plecat mimează ei demisia. Desigur, nu vorbim aici despre un balet absurd, ci despre lupta cu orice preț pentru putere.

În fine, ședința s-a încheiat cu plecarea din funcție a Vioricăi Dăncilă și alegerea lui Marcel Ciolacu în funcția de președinte interimar al PSD. În cazul oricărei preluări de putere, beneficiarul anunță că odată cu cățărarea lui în vârf, s-a terminat cu practicile dictatoriale. Nu a făcut excepție nici noul președinte interimar. Este drept, nu a spus „Ura, a căzut dictatura!”, ci ceva pe aproape: „S-a încheiat epoca în care partidul era condus de un tătuc, va fi condus de o echipă!” Marcel Ciolacu, omul de mare încredere al lui Liviu Dragnea, infiltrat pe lângă Mihai Tudose, în vremea când era premier – după cum a dezvăluit Simona Ionescu zilele trecute în EvZ – răsuflă ușurat că s-a încheiat cu „epoca tătucului”. Scârbos, nu-i așa?

Dar nu asta este problema, în fond schemele astea sunt vechi de când lumea, așa se ia puterea. Interesat de văzut este dacă noul interimar va vrea și va putea determina reformarea fără de care PSD riscă devină nesemnificativ. Prima condiție necesară dar nu suficientă ar fi ca Marcel Ciolacu să nu aibă și el o țintă desenată pe frunte. să-și aparțină sieși. Este un asemenea personaj? Nu cred! M-aș rezuma să arăt doar un singur lucru deocamdată: este doar încă un cățărător pe zidul lunecos al Puterii, echipat pentru escaladă de magazia de pitoane, carabiniere și funii de alpinism, a Academiei de Informații a SRI, acolo unde a fost doctorand al promoției 2013-2016.

Dacă tot spun adversarii despre PSD că este un „partid comunist”, măcar să ia ceva folositor din acel trecut și să-și facă o Secție de Cadre, care să verifice la sânge activul de partid înainte de a fi promovat. Inclusiv pe linia colaborării cu fosta Securitate și, foarte important, fără să țină cont de ceea ce spune CNSAS!