Ponta: proiectul Cozmâncă, adresat nostalgicilor comunismului
- Florin Ciornei
- 7 aprilie 2011, 23:39
Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu se arată îngrijorat de apariţia unui partid concurent pe zona electoratului de stânga.
El spune că Partidul Dreptăţii Sociale, la a cărui lansare lucrează Octav Cozmâncă, se va adresa celor care au nostalgii comuniste, fapt ce nu-i încurcă pe social-democraţi.
"Atât timp cât este clar că PSD merge pe drumul unui partid democrat european, e normal ca aceia cu nostalgii comuniste să încerce să-şi găsească un loc, un partid al lor. Eu însă nu cred că va exista un alt partid, nici la stânga, nici la dreapta PSD", a declarat Victor Ponta pentru "Evenimentul zilei".
"PDS va eşua ca şi UNPR"
Preşedintele PSD nu crede în şansele Partidului Dreptăţii Sociale şi afirmă că acest proiect politic va eşua ca şi UNPR, un alt partid demarat de foşti membri PSD.
"Dacă un partid ca UNPR care a fost gândit de Traian Băsescu şi sprijinit cu toate resursele statului şi ale servicilor de informaţii nu a avut şanse să se ridice, atunci ce şanse să aibă o formaţiune care nu are aceste resurse. Pentru PSD este un semn bun pentru că în acest fel se remarcă schimbarea noastră europeană", a declarat Victor Ponta.
"Evenimentul zilei" a relatat, ieri, că un grup de foşti lideri PSD lucrează la înfiinţarea unui nou partid. Acesta se va numi Partidul Dreptăţii Sociale şi îi are ca iniţiatori pe Octav Cozmâncă, Tudor Mohora şi Ion Sasu, foşti lideri ai PSD, aripa descendentă din PCR. Liderul partidului va fi Ioan Toma, ultimul şef al Uniunii Tineretului Comunist.
"Va fi un partid de centru-stânga. Ideea e dreptatea socială pentru că despre asta e vorba că nu mai e dreptate socială. Şi căutăm o formulă pentru a statornici dreptatea socială", declara Ion Sasu, pentru "Evenimentul zilei", despre partidul programat să fie lansat la începutul lunii mai.
"E normal ca aceia cu nostalgii comuniste să încerce să-şi găsească un loc." VICTOR PONTA, preşedinte PSD