PSD Neamț are planuri mari pentru alegeri. Ionel Arsene: „Datoria de a obține rezultate cât mai bune.”
- Daniel Teodoreanu
- 16 ianuarie 2016, 17:53
Ionel Arsene, președinte PSD Neamț, a declarat că social-democraţii au datoria de a obține rezultate cât mai bune la alegerile din acest an.
„În calitate de președinte al PSD Neamț, sunt onorat că organizația noastră a avut ocazia de a găzdui ședința Comitetului Executiv al PSD la începutul unui an foarte important din punct de vedere politic pentru România. Consider că acest lucru vine să confirme rezultatele activităților noastre din ultimii ani, dar și importanța pe care noi, social-democrații, o acordăm acestei regiuni în politica noastră de partid.
După această întâlnire a forurilor de conducere cred că este foarte important că inițiativa noastră a de a implica membrii comunității cât mai mult în viața politică a societății a fost primită cu entuziasm de președintele Liviu Dragnea și va fi preluată și de celelalte organizații de partid din țară. Cred că este vital pentru PSD și pentru viitorul nostru să înțelegem că avem nevoie să reușim să-i aducem pe oameni alături de noi în număr cât mai mare, iar acest lucru este posibil doar prin proiecte care să implice comunitatea în viața politică.
Partidul Social Democrat are datoria de a obține rezultate cât mai bune la alegerile din acest an, după ce a demonstrat prin rezultatele guvernării că este singurul partid care muncește în interesul românilor și al acestei țări. Sunt convins că vom reuși să ne mobilizăm, ca de fiecare dată, și vom demonstra prin rezultate, că merităm să-i reprezentăm pe cetățeni și merităm voturile lor”, a declarat Arsene.