PSD, replică ACIDĂ la Iohannis: „Nu înţelege nimic din economie”

PSD, replică ACIDĂ la Iohannis: „Nu înţelege nimic din economie”

PSD a oferit un comunicat de presă după declarațiile președintelui Klaus Iohannis referitoare la mersul economiei. PSD consideră că președintele „nu întelege nimic din economie”.

„Preşedintele Iohannis nu înţelege nimic din economie. La începutul guvernării PSD, Iohannis spunea că programul de guvernare e nerealist şi că economia va intra în colaps. În realitate, România a avut cea mai mare creştere economică din Europa. Când spunea că nu vor mai fi bani de salarii şi pensii, în realitate veniturile românilor au crescut, în termeni reali, cu 18,6% pentru pensionari şi cu 20,3% pentru salariaţi. Când spune că stăm rău cu absorbţia fondurilor, în realitate România a recuperat întârzierea lăsată de Cioloş şi a ajuns la media UE. Prin urmare, de câte ori Iohannis spune că economia va merge rău, trebuie să ne aşteptăm că va merge bine. Dacă este atât de preocupat de economie, îi sugerăm să trateze mai serios lucrurile”, arată PSD.
 
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că unele măsuri guvernamentale arată o lipsă de responsabilitate, seriozitate și viziune referitor la mersul economiei. El a solicitat Executivului să înceteze „experimentele fiscale”.
 
„Eu îmi doresc o Românie cu o economie sănătoasă, o ţară bine guvernată, în care beneficiile de astăzi să nu se risipească mâine, iar măsurile luate astăzi să nu amaneteze viitorul generaţiilor viitoare. Din păcate, o serie de măsuri guvernamentale din ultima perioadă ne arată o gravă lipsă de responsabilitate, de seriozitate şi de viziune cu privire la mersul economiei noastre pe termen mediu şi lung. Am văzut cum fără consultări şi minime evaluări de impact, Guvernul a schimbat regimul fiscal pentru unele din cele mai importante domenii. Probabil că fără noile taxe şi impozite introduse prin OUG 114, pe care însă guvernanţii le-au negat continuu, bugetul pe anul în curs va fi resimţit constrângeri. Prin măsurile din ultimele zile ale anului trecut s-a pierdut şi bruma de încredere pe care investitorii o mai puteau avea în politica economică actuală. Aşa am asistat la prăbuşirea cotaţiilor de pe piaţa bursieră, inclusiv pentru companiile româneşti importante, fapt fără precedent pentru o economie în creştere”, a spus şeful statului, la recepţia organizată de Camera de Comerţ şi Industrie româno-germană la Palatul Parlamentului.