PSD acuză USR că este împotriva aplicării salariului minim european
- Antonia Hendrik
- 9 aprilie 2024, 14:06
PSD acuză USR că se împotrivește, încă o dată, majorărilor de salarii. După ce au atacat orice majorare de salariu la Curtea Constituțională, încercând doar să blocheze orice mărire a veniturilor, acum USR nu este de acord nici cu creșterea salariului minim, o condiție obligatorie a României de aliniere la practicile europene.
PSD acuză USR că este împotriva creșterii veniturilor românilor
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat deja majorarea salariului minim cu încă 400 de lei de la 1 iulie. Acesta este un pas important nu doar pentru creșterea veniturilor românilor care au astfel de contracte de muncă, ci și pentru implementarea salariului minim european până la finalul acestui an.
„PSD denunță dezinformarea agresivă practicată de USR împotriva legislației europene privind salariile minime adecvate din Uniunea Europeană. USR insinuează în mod mincinos că o astfel de măsură adoptată de Parlamentul European ar implica o creștere a taxării muncii”, transmite PSD.
USR susține că această măsură înseamnă creșteri de taxe
Reacția PSD vine după ce Claudiu Năsui a susținut că majorarea salariului minim reprezintă o creștere a taxelor.
„Contrar celor susținute de USR, creșterea salariilor din România, ca urmare a introducerii salariului minim european, va echilibra raportul dintre muncă și capital, va contribui la reducerea decalajelor sociale prin creșterea salariilor mici și medii și va asigura creșterea sustenabilă a pensiilor pe termen mediu și lung. Totodată, măsura este esențială pentru determinarea tinerilor să își construiască un viitor în România, având în vedere că principalul motiv al plecării acestora din țară este legat de diferența dintre salariile din România și cele din alte state europene. Introducerea salariului minim european va asigura reducerea treptată a acestui decalaj, printr-o creștere predictibilă și automată a salariilor, odată cu dezvoltarea economiei naționale”, mai arată PSD.
Majorarea salariului minim, în guvernarea USR: mai puțin de 10 euro
Creșterea veniturilor românilor și implementarea salariului minim european sunt prioritățile guvernării PSD. Salariul minim pe economie a crescut, de când PSD a revenit la guvernare, cu 1.000 de lei, urmând ca de la 1 iulie să se majoreze din nou cu 400 de lei.
„Măsurile amatoriste și populiste avansate de USR ar menține decalajelor dintre salariile mari și cele mici și ar conduce la falimentul inevitabil al sistemului de pensii publice din România. Prin astfel de abordări, USR își reconfirmă poziția de adversar al pensionarilor și al salariaților cu venituri mici din România”, susține PSD.
Creșterea veniturilor românilor nu a fost niciodată o prioritate pentru cei de la USR. Pe durata guvernării acestora, salariul minim a fost majorat o singură dată cu 70 de lei brut, de la 2230 lei la 2300 lei, adică cu 41 de lei net. Așadar, veniturile românilor plătiți cu salariul minim pe economie a fost mai puțin de 10 euro (...).
PSD acuză USR. Sursa foto: Pixabay
Cum vrea PSD aplicarea salariului minim european
Până la finalul anului, România va implementa salariul minim european, care prevede introducerea unei formule pe baza căreia să se majoreze salariul minim.
„PSD va propune un parcurs predictibil pentru introducerea salariului minim european în legislația românească, astfel încât antreprenorii să își poată stabili din timp politicile salariale pentru proprii angajați. Totodată, stabilirea unui mecanism de creștere anuală a salariului minim din România, în funcție de parametri economici obiectivi, va permite antreprenorilor să facă estimări mult mai exacte, cu privire la resursele financiare ce trebuie alocate, pe termen mediu și lung, pentru forța de muncă și pentru dezvoltarea afacerii”, se arată în comunicatul PSD.
PSD acuză USR. Sursa foto: Pixabay
PSD vrea un salariu minim de 3.700 lei
Guvernul Ciolacu a propus majorarea salariului minim cu 400 de lei, ajungând la 3.700 lei, astfel ajungându-se la un venit minim de aproximativ 48-49% din salariul mediu. Este o componentă esențială în implementarea directivei privind introducerea salariului minim european. Vor beneficia astfel de creșterea veniturilor peste 1,5 milioane de români. Însă salarii mai mari vor avea și restul angajaților, în funcție de experiența în muncă și nivelul de studii.
„Sunt necesare norme clare, proceduri și practici eficace pentru stabilirea și actualizarea salariilor minime legale, pentru a asigura salarii minime adecvate”, se arată în Directiva Europeană privind salariile minime adecvate în UE, potrivit PSD.