Ancheta vizează activitatea a 15 persoane, suspectate de faptul că au adunat sume mari de bani din obligarea a 28 de fete să practice prostituția. Capii rețelei sunt acuzați că își vindeau fetele între ei, contra unor sume de bani cuprinse între 5.000 și 8.000 de euro.

Un fenomen tot mai des întâlnit în cadru proxeneților, este că își trimit propriile soții să se prostitueze. Așa s-a întâmplat în cazul de la Dej, așa a fost și la Giurgiu. ”Un alt factor de constrângere morală a victimelor îl reprezenta și faptul că persoanele bănuite ar fi avut relații de concubinaj cu victimele, iar în urma acestora au rezultat copii minori de a căror îngrijire se ocupau rude ale membrilor grupării. În acest fel tinerele erau determinate să continue activitatea de prostituție în beneficiul foștilor concubini”, mai spun anchetatorii.

Procurorii susțin că metoda de racolare folosită de proxeneții din Giurgiu era cunoscuta ”lover boy”, adică băiatul care se îndrăgostește de fată, după care, încet, încet o obligă să se prostitueze, dar aceasta a fost rafinată și mai mult. Unele fete care refuzau să se prostitueze erau bătute, în timp ce altele au fost lăsate gravide de către proxeneți, pentru a le lega și mai tare de ei. ”Trebuie să ne gândim în acest caz și la Codul de Procedură Penală. Soția nu poate depune mărturie împotriva soțului. Nu poate fi obligată. Și atunci e foarte greu de probat întreaga infracțiune. Mai mult, victima care are un copil cu agresorul, nu depune plângere și nici mărturie împotriva lui”, a spus pentru EvZ, un anchetator.

Aduse din Republica Moldova cu acte false românești

Procurorii mai spun cpă unele dintre fete erau din Republica Moldova și au intrat în România în baza unor acte false. Acestea aveau asupra lor acte de identitate emise de autoritățile din România, unor persoane, care se asemănau cu prostituatele.

În urma perchezițiilor efectuate în România au fost ridicați și indisponibilizați 18.700 de lei, 4.300 de euro, 100 de dolari, precum și 8 autoturisme de lux, o autoutilitară și 6 ceasuri. De asemenea, au fost depistate 4 pistoale cu muniție cu bilă și gaz, o pușcă cu aer comprimat – calibru 5,5, 23 de cartușe, 2 cutii de muniție cu bile metalice, 2 macete, o sabie tip samurai, mai multe cuțite, 20 bancnote de 20 de lire sterline susceptibile a fi contrafăcute, droguri, bijuterii, parfumuri și haine susceptibile a fi contrafăcute, dar și mai multe telefoane, laptopuri și tablete.