Un proxenet CELEBRU român a DISPĂRUT din ÎNCHISOARE. A fost ELIBERAT în mare TAINĂ

Un proxenet CELEBRU român a DISPĂRUT din ÎNCHISOARE. A fost ELIBERAT în mare TAINĂ

Valeriu Tămârjan, unul dintre cei mai vânați proxeneți din România, patronul unei agenții de modele, arestat pentru că care furniza fete contra-cost unor nume grele din politică, printre care şi Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă, a părăsit închisoarea. Tânărul a fost eliberat condiționat.

Tămârjan Ion Valeriu poreclit  ”Terra” şi Relu Costan au primit câte 4 ani şi jumătate de închisoare, pedeapsă definitiva pentru trafic de minori, trafic de persoane şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.Iată că acum Tămârjan a fost eliberat condiţionat, în secret, doar apropiaţii aflând vestea, scrie Cancan.ro. Acest lucru a fost posibil pentru că acesta a colaborat însă cu anchetatorii şi potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Aura Poteraşu a dobândit calitatea de martor şi a dat declaraţii ample despre activitatea ei legata de acest dosar. Asta a fost, de altfel, şansa ei sa scape cu un cazier nepătat.

Legăturile Aurei Poteraşu cu reţeaua de prostituţie au fost constatate de anchetatori, după ce ea şi unul din inculpaţi au folosit banii din prostituţie pentru închirierea unui apartament. “O parte din banii castigati de inculpatul Tamarjan Ion Valeriu in primavara - vara anului 2008 - a fost cheltuita de acesta pentru a inchiria impreuna cu Poterasu Aura Cristina un apartament pe b-dul Gh. Magheru din Bucuresti”. Procurorii au reţinut însă un amănunt care a salvat-o pe Aura Poteraşu, anume ca ea n-ar fi ştiut, cel puţin la început, cu ce se ocupa Tămârjan.

“Au împărţit o perioada de timp un apartament închiriat pe B-dul Gh. Magheru din Bucureşti. Îşi plătea partea ei din chirie, 200 de euro, în timp ce Tămârjan Ion Valeriu achita diferenţa de 600 de euro. A plecat după patru luni întrucât nu mai putea suportă costul, în timp ce Tămârjan Ion Valeriu a continuat să folosească apartamentul încă 2-3 luni, acumulând datorii faţă de locator. Tămârjan Ion Valeriu nu i-a spus ce făcea în Austria, deşi în calculatorul lui a văzut mai multe fotografii efectuate în Viena. A aflat mai multe date de la Bezedea Ionela Debora şi Bianca Pop, cei care au recunoscut că practicau prostituţia într-un hotel de lux din Viena cu denumirea Babylon”, au mai notat anchetatorii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

“Martora Poteraşu Aura Cristina l-a ajutat pe Tămârjan Ion Valeriu la organizarea mai multor evenimente: concursuri de miss, prezentări de modă, pe care le-a prezentat şi totodată a scris câteva articole în revista Top Shop. L-a însoţit pe Tămârjan Ion Valeriu, în ţară, la preselecţiile pentru Miss Academy 2008, ba chiar a prezentat finală”, se mai arată în rechizitoriu. 

“Corina Corina, martor cu identitate protejată, este una din minorele din Agenţia Diva Models pe care inculpatul Costan Relu Cornel le-a recrutat în scopul exploatării sexuale - întreţinerea de acte sexuale cu el şi mai puţin cu alte persoane,(...) Alexandrescu Raluca Adina a făcut parte din acel grup de vreo 10 fete, toate selectate pentru video-clipului reclamă pentru Clubul Babylon. Cazată în club a aflat de la inculpatul Costan Relu Cornel că acel imobil era de fapt un bordel de lux (…) în perioada 2007-2009 a întreţinut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar prin intermediul acestuia acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert Sorin şi Rasitzaimoglu Muammer Rasitzaimoglu Muammer Tahir . (...)

Saghin Alexandra (17 ani atunci, însă model al agenţiei Star Models de la vârstă de 13 ani), Munteanu Mihaela (15 ani atunci) şi încă o faţă din Amară (rămasă neidentificată) au fost transportate de inculpatul Tămârjan Ion Valeriu cu autoturismul sau în Austria, la clubul Babylon, în vara anului 2007, în intervalul 06-15.06.2007 (aşa cum reiese din declaraţia de consimţământ la plecarea fiicei lor în străinătate însoţită de inculpat, declaraţie date de soţii Dumitru şi Aurelia Saghin în faţă unui notar public) sub pretextul unei şedinţe foto cu un fotograf renumit. Abia după ce s-au cazat au realizat că imobilul era un club de noapte şi nu un hotel (...)Munteanu Mihaela a întreţinut acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert Sorin şi Rasitzaimoglu Muammer Tahir prin mijlocirea inculpatului, cel care le ducea, pe ea şi pe alte fete, care-l însoţeau, cu maşină să, în locurile în care se întâlneau cu clienţii. “