Protestele anti-Putin din Rusia Extrem Orientală: „Aici noi suntem puterea”

Protestele anti-Putin din Rusia Extrem Orientală: „Aici noi suntem puterea”

La Moscova, mitingurile împotriva arestării lui Serghei Furgal, popularul guvernator al regiunii Habarovsk, îi creează probleme lui Putin.

Ploaia torențială era atât de mare încât cu greu puteai vedea ce e în fața ta. Dar protestatarii cunoșteau drumul – de trei săptămâni mărșăluiau pe aceleași străzi, scrie Financial Times.

În susul și în josul centrului din Habarovsk, un oraș din estul Rusiei, peste 10000 de oameni au demonstrat prin ploaie sâmbătă, pentru a 22-a zi consecutive,  pentru a protesta împotriva Moscovei, a Kremlinului și a președintelui Vladimir Putin.

Spontane, fără vreun conducător anume și atrăgând oameni din toate păturile societății, aceste mitinguri zilnice păreau mai degrabă un festival de vară decât un protest susținut împotriva guvernării de peste 20 de ani a lui Putin. Ele sunt exemplul cel mai izbitor al vulnerabilității Kremlinului în fața nemulțumirilor populației datorate unor probleme de interes local.

„Aici noi suntem puterea”, strigau mii de oameni în timp ce împânzeau străzile din centrul orașului.  „Aici nu e Moscova, nu e Sankt Petersburg, e Extremul Orient”, afirmă Zoia, o elevă în vârstă de 15 ani care demonstrează alături de pensionari, de oameni care își plimbă câinii sau alături de tineri pe scutere.

„Oamenii de aici sunt altfel, și nu vrem să ne spună Moscova ce să facem”.

Deși Kremlinul crede că aceste proteste nu sunt un pericol atâta vreme cât se manifestă la nivel local, ele au scos totuși în evidență slăbiciunea administrației lui Putin. Modul său de a guverna se bazează pe acapararea puterii și forței de decizie a regiunilor de către Moscova, un demers care să reflecte o anume unitate națională și o guvernare plină de înțelegere.

Această delicată relație s-a interupt pe data de 9 iulie, când Serghei Furgal, guvernatorul extrem de popular al provinciei Habarovsk, care nu este membru al partidului de guvernământ al lui Putin, a fost reținut și dus la Moscova în urma unor acuzații de asasinat, pe care el respinge și despre care susținătorii săi afirmă că sunt nemotivate.

Protestele în sprijinul eliberării lui au izbucnit la o zi după arestarea sa.

„Mama mea a votat pentru Furgal: pe el îl voia”, a declarat Zoia pentru Financial Times. „Cu toții îl voiam, dar ulterior, opțiunea noastră, votul nostru  - toate ne-au fost luate”.

Ne puteți urmări și pe Google News