A PROTESTAT pe 10 august, i s-a făcut RĂU peste o săptămână la PARCHET

A PROTESTAT pe 10 august, i s-a făcut RĂU peste o săptămână la PARCHET

Ambulanța a fost chemată vineri la Parchetul Militar Bucureşti pentru a-i acorda primul ajutor unei femei căreia i s-a făcut rău.

Femeia a participat la protestul diasporei de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei și a fost luată vineri cu ambulanţa.

Femeia a venit la Parchetul Militar să depună o plângere penală împotriva jandarmilor care au intervenit la mitingul din 10 august.

După ce a ieşit din sediul instituţiei, ea a încercat să dea o declaraţie jurnaliştilor, însă s-a oprit după câteva fraze spunând că are dureri de cap.

Un jurnalist a sunat la 112. Potrivit medicului Truşcă Luiza Maria, de pe ambulanţa SMURD care a intervenit la faţa locului, femeia, în vârstă de 62 de ani, acuză cefalee şi durere toracică.  Protestatara a fost transportată la Spitalul Universitar şi este investigată la camera de gardă.