PROTEST de AMPLOARE în Piața Victoriei. Sunt așteptați 10.000 de oameni. TRAFICUL este RESTRICȚIONAT
- Codrin Dobrescu
- 26 aprilie 2018, 09:07
Circa 10.000 de membri ai Federaţiei Sanitas sunt aşteptaţi joi la întâlnirea de protest ce va fi organizat în Piaţa Victoriei din Capitală, începând cu ora 11.00, potrivit prim-vicepreşedintelui federaţiei, Iulian Pope.
Restricțiile se aplică până la ora 15.00, aproximativ.
„Ne aşteptăm la circa 10.000 de participanţi. Au început deja să plece din teritoriu. (...) Vorbim numai de membri Sanitas. (...) Probabil că din declaraţii se solidarizează mai mulţi, dar efectiv participarea va fi numai cu membri Sanitas. Avem autorizaţie pentru 10.000 de participanţi. Noi am fi vrut cu deplasare din Piaţa George Enescu spre Piaţa Victoriei şi staţionare acolo. N-am primit aprobare în sensul acesta. Piaţa George Enescu este ocupată. Asta este. O să facem doar în Piaţa Victoriei. N-am primit autorizaţie, am tot discutat cu autorităţile şi până la urmă am semnat protocolul aşa”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Iulian Pope.
Mitingul de joi din Bucureşti va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai se intenţionează declanşarea unei greve generale în sistemul de sănătate şi asistenţă socială, conform unui comunicat de presă al federaţiei.
Potrivit sursei citate, discriminările generate de noul sistem de salarizare, precum şi promisiunile guvernanţilor de a acoperi pierderile salariale, „promisiuni făcute şi neonorate”, au condus la decizia de a radicaliza formele de protest ale SANITAS.
Principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.