Protest național al angajaților din muzee. Care sunt nemulțumirilor din acest domeniu

Protest național al angajaților din muzee. Care sunt nemulțumirilor din acest domeniu

Angajații muzeelor din România au protestat azi, timp de o oră, din cauza subfinanțării acestui domeniu. În fiecare loc angajații au ieșit în fața instituției, fără pancarde, ci numai vorbind cu vizitatorii sau cu presa, explicând care le sunt nemulțumirile.

Ciprian Ștefan, președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România, totodată director al Complexului Muzeal Național ”Astra” din Sibiu, a spus care sunt nemulțumirile angajaților. 

Și la ”Astra” angajații s-au adunat, în frunte cu directorul lor, și au expus problemele.

“Comisia națională a muzeelor a eșuat în misiunea ei de a reuni la discuții organizațiile profesionale din țară. Pe cale de consecință, dialogul aproape inexistent cu decidenții la nivel național plasează lumea muzeală pe marginea unei prăpăstii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Noi, muzeele din România, vrem și știm să muncim, vrem și știm să dezvoltăm societatea, vrem și știm să ducem mai departe cu onoare moștenirea primită de la înaintași! 

Ne apropiem de al doisprezecelea ceas!”, a declarat Ciprian Ștefan. 

El a spus că în Europa, anul trecut, patrimoniul cultural la nivelul întregului continent, a generat direct și indirect mai multe locuri de muncă decât industria auto. A subliniat astfel cât de important e ca autoritățile române să sprijine acest domeniu.

Acesta s-a referit, în primul rând, la lipsa de investiții în infrastructura muzeelor, în laboratoare, în săli de expoziții, în depozite. 

În condițiile în care costurile pentru utilități au crescut, finanțarea precară a muzeelor gâtuie activitatea acestor instituții. 

Nu în ultimul rând, oficialul s-a referit la salarizarea deficitară din aria muzeală, riscul ca o parte din oameni să plece fiind foarte mare.

Ciprian Ștefan a spus că mesajul angajaților din muzee a fost transmis Guvernului. Rămâne de văzut care va fi reacția autorităților.