Protest mortal. Doi oameni au murit și alții au fost răniți. Motivul este incredibil

Protest mortal. Doi oameni au murit și alții au fost răniți. Motivul este incredibil

Un „protest” de amploare din India s-a încheiat tragic după ce un bărbat a luat 20 de copii ostatici pentru că guvernul nu i-a construit și lui toaletă în casă.

Subhash Batham, un bărbat din districtul Farrukhabad din statul Uttar Pradesh, a plănuit o petrecere pentru fiica lui de un an cu scopul de a lua câți mai mulți ostatici.

Peste 20 de copii, cu vârste cuprinse între 6 luni și 15 ani, au venit în casa lui, iar când părinții acestora și-au dat seama ce se întâmplă au anunțat poliția.

Timp de zece ore, cât a durat „protestul” său, forțele de ordine au încercat să negocieze cu el și chiar au obținut eliberarea unei fetițe de 6 luni, iar într-un final au intrat în casă și l-au împușcat mortal. În schimbul de focuri, doi polițiști și un spectator au fost răniți, însă fără a le pune viața în pericol.

Localnicii nu au acceptat însă gestul bărbatului, așa că, de furie, au bătut-o pe soția lui până a murit, deși femeia a fost ținută și ea cu forța de soțul său, scrie BBC.

Ne puteți urmări și pe Google News