Protest inedit în Piața Victoriei. Celebrul pianist Davide Martello a oferit un moment surpriză în fața manifestanților

Protest inedit în Piața Victoriei. Celebrul pianist Davide Martello a oferit un moment surpriză în fața manifestanților

Sâmbătă seară, câteva sute de persoane s-au adunat în Piața Victoriei din București pentru a participa la o nouă acțiune de protest, denumită „Gust de libertate” împotriva guvernării PSD-ALDE. De data aceasta printre manifestanți a fost și un foarte cunoscut pianist, Davide Martello, care a oferit un recital în mijlocul Pieței.

Martello  este cunoscut pentru momentele muzicale pe care le-a oferit în zone de conflict din întreaga lume, precum Piaţa Taksim din Istanbul, Battaclan, Euromaidanul din Kiev sau chiar în Afghanistan, potrivit b1.ro

"La aproape o lună de la evenimentele din 10 august, ne întâlnim în acelaşi loc ca să demonstrăm că suntem mulţi, uniţi şi puternici, şi că gustul pentru libertate nu poate fi îndepărtat nici cu gaze lacrimogene, nici cu pulane, nici cu tunuri cu apă.

De asemenea, e un bun prilej să le arătăm că îi vedem în continuare, ştim că singura lor preocupare este cum să dea OUG pentru amnistie şi graţiere şi nu vom permite aşa ceva.

Alături de noi se va afla, de la ora 19:00, cel care şi-a dus pianul pentru a cânta în multe zone de conflict din lume (în Piaţa Taksim din Istanbul, la Battaclan, în Euromaidanul din Kiev sau în Afghanistan) - Klavierkunst - Davide Martello. Este important să păstrăm tăcerea pentru a putea asculta cântecul său pentru libertate şi justiţie.

Ne vedem Sâmbătă 8 septembrie de la ora 18:00 în Piaţa Victoriei cu gust de libertate şi respect pentru victimele abuzurilor", transmit organizatorii evenimentului, Rezistenţa şi Corupţia Ucide.