Moderatorul Mirel Curea a menționat un document programatic al UE, „Standarde pentru educația sexuală în Europa”, care setează „relația dintre sexualitate și drepturi” inclusiv la copii din categoria 0-4 ani.

Liviu Mihaiu: „Nu voi fi niciodată de acord cu propaganda ștergerii genului”

Jurnalistul Liviu Mihaiu a invocat faptul că România este prinsă între două realități groaznice: propaganda LGBTQ, care devine o doctrină de impus la nivel mondial, respectiv indecizia statului și neasumarea unor măsuri care să prevină fenoneme sociale alarmante.

„Nu voi fi niciodată de acord cu propaganda ștergerii genului. În România sunt peste 12.000 mame minore care trăiesc în sărăcie. Suntem un popor de ciobani pentru care sexul încă e tabu. Sunt pentru educația parentală. Sunt de acord ca educația sexuală să fie integrată lângă educația civică. E necesar să existe o platformă de educație pentru etica intimității, care să prevină sarcina infantilă, transmiterea de boli, abuzurile sexuale. Sunt îngrozit de ceea ce va să vină”.

În opinia jurnalistului Alecu Racoviceanu, este vorba de „un stat total nehotărât” în privința acestei teme delicate atât pentru copii, cât și pentru părinți, care au o responsabilitate enormă. Avem niște legi defectuoase, care relevă, potrivit lui Mihaiu, vina noastră colectivă de a pune în funcții infractori. „Clasa politică e atât de slabă încât e în stare să accepte orice”. Mihaiu recomandă politicienilor „să pună lucrurile conform etosului acestui pământ”. Altfel copiii vor fi victimele societății, dar și ale părinților.