PROPAGANDA lui CEAUȘESCU ar MURI de INVIDIE! Cum ne PREGĂTIM pentru PREȘEDINȚIA României la UE

PROPAGANDA lui CEAUȘESCU ar MURI de INVIDIE! Cum ne PREGĂTIM pentru PREȘEDINȚIA României la UE

Guvernanții ne asigură că pregătirile pentru a Președinția României la Consiliul Uniunii Europene în 2019 sunt pe drumul cel bun.

În acest sens, de la Palatul Victoria vin doar vești îmbucurătoare despre capacitățile României, dar mai ales ale conducătorilor săi, ca cele care urmează. Redăm pasaje din comunicatul de presă din seara asta:

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a prezidat luni, cea de-a cincea întrunire a Consiliului Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, reunit la Palatul Victoria. În cadrul şedinţei, ministrul delegat a menţionat încheierea cu succes a primului program de formare a funcţionarilor din administraţia publică centrală în vederea exercitării Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, desfăşurat sub coordonarea Institutului European din România. Programul va continua şi în decursul anului viitor, cu implicarea mai multor actori.

'Finalizarea programului-pilot de formare a resurselor umane este un bun prilej de a reitera nevoia de creştere a capacităţii administrative în domeniul afacerilor europene, obiectivul nostru fiind acela de a construi un corp de elită la nivelul administraţiei publice centrale, de care să putem beneficia şi după finalizarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene'.

Ne puteți urmări și pe Google News

Consiliul Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a decis, de asemenea, iniţierea unui program de voluntariat, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe şi al întregii administraţii publice centrale, în funcţie de nevoile identificate la nivelul fiecărei instituţii, în contextul preluării de către România a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. În cadrul reuniunii de la Palatul Victoria s-a hotărât totodată ca, în momentul intrării în vigoare a cadrului legislativ privind internship-ul, Ministerul Afacerilor Externe, prin Unitatea pentru Pregătirea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, să lanseze un program de internship destinat să sprijine procesul de pregătire şi exercitare a mandatului României.