Promisiunile electorale ale unui român din Spania care vrea să fie consilier local în Coslada
- Vasile Andrei
- 24 mai 2019, 11:28
Candidează pentru un post de consilier local în orașul spaniol Coslada. E absolvent de Științe Politice și face parte din Partidul Popular Spaniol. Aceasta e povestea românului Marius Ioan.
În Spania se află din 2001, când a ajuns la Universitatea din Salamanca pentru o bursă Erasmus, arată portalul ziarulromanesc.es.
Marius consideră că s-a integrat deja în comunitatea din Coslada și că le-a câștigat încrederea localnicilor. În același timp, arată că în Coslada se află o importantă comunitate românească.
Personajul acestui tablou este originar din județul Neamț, mai precis din orașul Roman.
”Am reușit prin multă muncă și perseverență să-mi câștig aprecierea spaniolilor și să le demonstrez că și românii pot avea un cuvânt important de spus în politica de aici”, arată bărbatul.
În Primăria din Coslada are deja experiență, fiind director general al compatimentului de imigrație și cooperare.
Mai nou, face parte din echipa lui Pacco Becerra, din partea Partidului Popular, care candidează la funcția de primar. Dacă această formațiune va câștiga alegerile locale, atunci Marius Ioan va deveni, la rândul său, consilier local.
Acesta a fost întrebat ce va face pentru comunitatea românească din Coslada, având în vedere că aici trăiesc 1.000 de conaționali ai săi care au și drept de vot.
În primul rând, va încuraja, din punct de vedere legislativ, crearea de locuri de muncă, ba chiar și formarea de noi mici afaceri. În al doilea rând, va văuta soluții legate de obținerea permiselor pentru cultele religioase românești. Nu în ultimul rând, vrea o mai bună colaborare cu autoritățile din România pentru susținerea intereselor românilor din Spania, cu precădere a celor din Coslada.