Planul care dă alerta la Cotroceni! Ce i-a promis de fapt Liviu Dragnea lui Tudorel Toader pentru a impune amnistia și grațierea!

Planul care dă alerta la Cotroceni! Ce i-a promis de fapt Liviu Dragnea lui Tudorel Toader pentru a impune amnistia și grațierea!

Legea amnistiei și grațierii pare o poveste fără sfârșit, căreia din când în când i se mai scrie câte un final, dar la care se renunță de fiecare dată.

De data aceasta Liviu Dragnea pare decis să meargă până la capăt. Presiunea din interior a devenit sufocantă și nu mai are prea multe variante de negociere.

Cu un an înainte de alegerile prezidențiale, liderul PSD are nevoie de susținere electorală și financiară, iar singurul mod prin care le poate obține pe amândouă este să impună mult discutata legea a amnistiei și grațierii.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este omul cheie în această ecuație. De altfel, el a fost cel care a reușit să o destituie pe Laura Codruța Kovesi, acționând strategic și calculat. Apoi nu a mai fost cale de întors, iar ecoul înlocuirii șefei DNA în spațiul public a fost unul care aproape că nu s-a auzit. Astăzi, cea supranumită zeița anticorupției a devenit deja istorie, iar publicul nu mai pare să fie receptiv la noutățile despre ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși a dorit inițial să-l înlocuiască, se pare că acum Liviu Dragnea a revenit la sentimente mai bune în ceea ce-l privește pe Tudorel Toader și a decis să negocieze cu acesta legea amnistiei și grațierii. Conform unor surse politice, actualul ministru al Justiției ar viza postul de Comisar European, iar președintele PSD i-ar fi dat de înțeles că visul lui s-ar putea împlini. Un prim pas ar fi să candideze la alegerile europarlamentare și să ajungă deputat în Parlamentul European. Iar de acolo, doar un pas până la obiectivul său.

Aceleași surse susțin că Tudorel Toader ar fi acceptat și că deja a pus la cale o strategie prin care legea amnistiei și grațierii să treacă fără zgomot. Fiind an electoral, deja se fac investiții masive în presă din toate părțile. Subiectul ar urma să fie acoperit imediat de o diversiune și totul să aibă un impact electoral minim.

Deși Opoziția va fi vocală, lipsa unor lideri puternici nu va reuși să inflameze suficient spiritele, încât populația să se implice activ în această decizie. Nici vremea de afară nu este una care să fie favorabilă unor proteste masive, așa că impactul unui astfel de demers ar putea fi minim.

În acest context, situația lui Klaus Iohannis devine una îngrijorătoare. Deja la Cotroceni s-a dat alarma întrucât cam toți oamenii care l-au ajutat pe Klaus Iohannis să devină președinte au fost îndepărtați și acum au întors armele. Un Liviu Dragnea întărit și susținut de o parte din media, cu buget consistent și resurse umane i-ar putea crea mari probleme în viitor.