Proiectul ce admite certificatul de căsătorie al persoanelor de același sex, pe masa Guvernului

Proiectul ce admite certificatul de căsătorie al persoanelor de același sex, pe masa Guvernului Casătorie/ divorț. Sursa foto: Zimmytws | Dreamstime.com

Guvernul Ciolacu a inclus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri un proiect de lege menit să completeze Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 referitoare la regulile pentru străinii care se află în România. Acest proiect are ca scop adaptarea legislației naționale la standardele Uniunii Europene privind libera circulație a persoanelor.

Proiectul urmărește, mai exact, recunoașterea certificatului de căsătorie între persoanele de același sex.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat că această inițiativă legislativă nu abordează problema recunoașterii căsătoriilor sau a parteneriatelor civile între persoane de același sex pe teritoriul României. Și nici alte drepturi care decurg din această recunoaștere.

Recunoașterea certificatului de căsătorie între persoanele de același sex, la Guvern

Prin urmare, conform proiectului de lege aflat pe agenda ședinței de miercuri a Guvernului, certificatul de căsătorie între persoane de același sex încheiat într-un stat membru al Uniunii Europene va fi acceptat și recunoscut în România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Asta fără necesitatea transcrierii în registrele de stare civilă românești.

Conform expunerii de motive, articolul 21 alineatul (1) al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) „trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, resortisantul unui stat terţ, de acelaşi sex ca cetăţeanul Uniunii, a cărui căsătorie cu acesta din urmă a fost încheiată într un stat membru conform dreptului acestui stat, dispune de un drept de şedere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul statului membru a cărui cetăţenie o deţine cetăţeanul Uniunii. Acest drept de şedere derivat nu poate fi supus unor condiţii mai stricte decât cele prevăzute la articolul 7 din Directiva 2004/38/CE”.

În plus, expunerea de motive subliniază că Curtea Constituțională a României (CCR) a analizat o excepție de neconstituționalitate referitoare la o prevedere din Codul civil.

Astfel, a concluzionat că aceasta este în conformitate cu Constituția, în măsura în care permite acordarea dreptului de ședere în România.

Conform acestor norme, dreptul de ședere în România este recunoscut soților din căsătoriile între persoane de același sex. Căsătorii încheiate într-un stat membru al Uniunii Europene.

Primul Ministru Marcel Ciolacu

Guvern. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Dacă România nu adopta noile reglementări, risca sancțiuni drastice

La data de 11 iulie, Ministerul de Interne a emis un comunicat de presă în care a subliniat că implementarea acestor prevederi este o cerință obligatorie pentru România.

Aceasta vine ca urmare a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 iunie 2018 în cauza C-673/16. Nerespectarea acestor prevederi ar putea duce la declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României. Totul ar putea culmina cu o condamnare a țării noastre de către instanța europeană de contencios.

Reprezentanţii MAI au mai transmis atunci că „o eventuală condamnare are implicaţii financiare semnificative pentru statul român”.

În prezent, sancțiunile pecuniare care pot fi impuse României în cadrul procedurilor de infringement variază între 1.830 și 109.800 euro pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, există o sumă forfetară minimă de 1.708.000 euro.

„Potrivit prevederilor actului normativ, persoanele care nu au cetăţenia română, căsătorite pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene cu un cetăţean român de acelaşi sex, pot solicita, dacă este cazul, viză pentru intrarea în România, respectiv drept de şedere pe teritoriul ţării noastre, în condiţiile legii, având ca motiv continuarea vieţii de familie alături de cetăţeanul român”, potrivit MAI.