Programul Poștei Române de Paște. Pensiile vor fi plătite în avans

Programul Poștei Române de Paște. Pensiile vor fi plătite în avansPoșta Română. Sursă foto: Facebook

Pensionarii vor primi pensiile aferente lunii aprilie 2026 mai devreme decât de obicei, astfel încât sumele să fie disponibile înainte de Sărbătorile Pascale. Cei care încasează pensia pe card vor avea conturile alimentate pe 8 aprilie, iar pensionarii care primesc banii prin intermediul poștașului vor fi deserviți până cel târziu pe 9 aprilie, potrivit CNPP.

Când vor primi pensionarii pensiile

Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) au declarat că aceste măsuri au fost luate pentru a asigura atât fondurile necesare, cât și logistica distribuției.

Plata pensii

Plata pensii. Sursa foto: Inquam Photos

„Având în vedere Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii și pentru tipărirea și expedierea taloanelor de pensii către oficiile poștale, în vederea distribuirii”, se arată în comunicatul oficial al instituției.

În paralel, CNPP a transmis notificări către Poșta Română și băncile partenere pentru a evita orice blocaj în procesul de plată.

Programul Poștei Române de Paște

În ceea ce privește programul unităților poștale, Compania Națională „Poșta Română” a anunțat că, din cauza sărbătorilor Pascale, mai multe subunități vor fi închise. În județele Covasna și Harghita, toate oficiile poștale vor fi închise între 3 și 6 aprilie 2026, pentru că un număr mare de angajați sărbătoresc Paștele Catolic.

Poșta Română

Sursa foto: Arhiva EVZ

La nivel național, Vinerea Mare, 10 aprilie, și a doua zi de Paște, 13 aprilie, vor fi zile nelucrătoare, astfel că toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise. Activitatea va reveni la normal în prima zi lucrătoare după aceste date.

Reprezentanții Poștei Române au spus că interesele clienților rămân o prioritate și că toate unitățile vor fi pregătite pentru a asigura distribuția pensiilor și indemnizațiilor în avans, conform programului stabilit.

Ajutoarele financiare, amânate

În schimb, nu toate plățile preconizate pentru aprilie vor fi acordate în această perioadă. Ajutoarele financiare planificate pentru anul 2026 au fost amânate, întrucât proiectul legislativ care le reglementează este contestat la Curtea Constituțională a României. Autoritățile estimează că aceste sume vor fi disponibile abia în luna mai, după clarificarea situației juridice.