Programa școlară se schimbă iar. Anunțul ministrului Educației
- Raluca Dan
- 14 februarie 2025, 09:59

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că disciplina „Istoria românilor/României” va fi introdusă ca materie de sine stătătoare la liceu. Decizia a fost comunicată după întâlnirea de joi cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie din universitățile din țară.
Ministrul Educației: Istoriei românilor și a României, materie de sine stătătoare
„După clarificarea păstrării limbii latine în curriculumul de specialitate, mă bucur să fiu ministrul care poate contribui, alături de specialiștii de top ai domeniului, la readucerea după câteva decenii a „Istoriei românilor și a României” (numele va fi definitivat de Academia Română) ca disciplină de sine stătătoare, așa cum mi-am exprimat interesul încă de la începutul dezbaterilor publice”, a susținut ministrul Educației Daniel David.
El a afirmat că, după ce a avut discuții și întâlniri cu membrii facultăților de istorie din universitățile țării și reprezentanții Academiei Române, a acceptat „Memoriul serios și responsabil al acestora”.

Elevi. Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării
Modelul de predare al istoriei trebuie regândit
În acest mod, s-a „Istoria românilor/României” va deveni o disciplină separată în trunchiul comun și că modelul actual de predare a istoriei în liceu trebuie îmbunătățit și regândit.
Acesta a susținut că cele instituțiile vor colabora la acest program, astfel încât conținutul să fie mai ușor de înțeles și mai captivant, incluzând elemente distincte de consolidare, remediere și relevanță pentru viață a cunoștințelor dobândite.
„Vom colabora pentru a asigura în cadrul universităților pregătirea profesorilor în a dobândi metode moderne de educație, iar universitățile se vor implica mai direct și în formarea continuă a cadrelor didactice din preuniversitar; vom discuta și alte aspecte ale Memoriului după etapa de diagnostic și evaluare a sistemului de educație și cercetare pe care am anunțat-o pentru luna mai (2025).
Le mulțumesc colegilor și specialiștilor în istorie pentru deschiderea constructivă și îi încurajez pe toți oamenii educației să folosim rațional și înțelept perioada de dezbatere a planurilor-cadru pentru modernizarea educației românești!”, a declarat ministrul.