Începând de duminică seara şi până luni dimineaţa, cerul va fi noros şi va ploua, mai ales sub formă de aversă, iar în cursul serii vor fi posibile şi descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Se vor acumula cantităţi de apă în jurul a 15 litri/mp. Temperatura minimă va fi de 6 – 8 grade Celsius.

Potrivi ANM, luni şi marţi, vremea se va răci faţă de zilele precedente, astfel valorile termice se vor apropia de mediile multianuale, potrivit Agerpres. Temperaturile maxime vor fi de 12-13 grade Celsius, iar cele minime de 5-8 grade Celsius. Temporar va ploua, iar mai ales în cursul zilei de marţi, 10 martie, cantităţile de apă vor fi în general moderate cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu viteze de până la 30-35.