Prognoza meteo pe două săptămâni. Septembrie se încheie cu temperaturi scăzute

Prognoza meteo pe două săptămâni. Septembrie se încheie cu temperaturi scăzute

Toamna se va instala în toată țara, în următoarele două săptămâni, conform prognozei metei transmise de meteorologi.

Primele zile din luna octombrie vor debuta cu o vreme răcoroasă, însă situația se va mai îmbunătăți. Practic, vom avea o toamnă destul de blândă, conform estimărilor tranmise de ANM. În ultimele zile din septembrie și în primele din octombrie, vremea se va răci acentuat, temperaturile urmând să scadă până spre 16 – 18 grade.

Vremea în Muntenia

Vremea se va răci accentuat la în prima săptămână a intervalului analizat, iar maximele termice vor ajunge la 16…18 grade, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie. Va urma o ușoară încălzire, iar până la finalul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor crește spre 21 de grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

Minimele termice vor avea o evoluţie similară, cele mai mici valori medii vor fi atinse  în dimineţile zilelor de 3 şi 4 octombrie. Conform ANM vom avea temperaturi de 7 grade. Cele mai ridicate vor fi în jurul datei de 28 septembrie, în jur de 13 grade.

Probabilitatea pentru ploi, la nivel local, va fi mai ridicată în jurul datei de 28 septembrie.

Prognoza meteo pentru Transilvania

Primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o răcire a vremii, cu temperaturi maxime ce vor scădea la 16 grade, în intervalul 29 septembrie – 2 octombrie. Apoi temperaturile vor mai crește, iar pe 6 octombrie media maximelor va fi de 20 de grade. Conform prognozei, va urma o scădere ușoară spre 18 grade pe 10 octombrie.

Și minimele nocturne vor fi în scădere, de la 12 grade la începutul primei săptămâni, spre 4 grade pe 3 şi 4 octombrie. Ulterior va urma o creștere, astfel că în intervalul 6 – 10 octombrie se vor menţine în jurul valorii de 6 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pe 27 şi 28 septembrie şi, din nou, în jurul datei de 7 octombrie, conform prognozei meteo.

Vremea în Moldova

Media temperaturilor maxime va scădea de la 19 grade, pe 27 septembrie, până la 15 grade în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie. Vom avea, apoi, o creștere a temperaturilor spre 18…19 grade, între 6 şi 10 octombrie.

Media minimelor termice va coborî de la 11 grade până spre 5 grade în dimineaţa zilei de 3 octombrie. Ulterior, în intervalul 6 – 10 octombrie temperaturile se vor situa în jurul unei valori medii regionale de aproximativ 8 grade.

Cum va fi vremea în Oltenia

Media temperaturilor maxime va fi în scădere accentuată de la 26 de grade, în prima zi a intervalului analizat până la 16 grade pe 29 septembrie. În jurul acestei valori se vor menține temperaturile până pe 3 octombrie. Ulterior, vremea se va încălzi uşor iar temperaturile diurne crește la 19 - 21 de grade.

Media minimelor termice va scădea de la 13…14 grade în primele dimineţi, până la 7 grade în 3 şi 4 octombrie. Apoi temperaturile vor creşte, iar între 6 şi 10 octombrie va fi de aproximativ 9 grade.

Prognoza meteo pentru Banat

Vremea se va răci până pe 30 septembrie şi se va menţine rece până spre 3 octombrie. Apoi temperaturile vor crește, devenind aproape de cele normale acestui interval în jurul datei de 5 octombrie. Va urma, apoi o nouă scădere.

Temperaturile maxime vor înregistra valori medii de 27 de grade, în prima zi a intervalului de prognoză, și vor scădea spre 19 grade, între 30 septembrie şi 2 octombrie. Acestea vor atinge 22…23 de grade în intervalul 4 – 6 octombrie, iar pe 10 octombire vor fi de aproximativ 20 de grade.

Temperaturile minime vor avea o evoluţie asemănătoare, cu cele mai ridicate valori medii în primele nopţi, când se vor înregistra minime în jurul a 14 grade. Cele mai scăzute vor fi pe 3 şi 10 octombrie, când valorile nocturne vor atinge 8 grade.

Va ploua pe 27 şi 28 septembrie, iar în restul intervalului de prognoză ploi slabe se vor semnala cu totul izolat.

Cum va fi vremea în Crișana

Temperaturile diurne vor fi în scădere, de la 25 de grade, în prima zi, spre 18 grade în jurul datei de 30 septembrie. Vremea va deveni, apoi, răcoroasă. Ulterior, regimul termic va marca o creştere, iar pe 5 – 6 octombrie se vor atinge valori medii de 22 de grade.

În ultimele zile de prognoză tendinţa vremii va fi de uşoară răcorire, astfel încât pe 10 octombrie media maximelor termice va fi de aproximativ 18 grade.

Minimele nocturne vor fi, de asemenea, în scădere, de la 12…14 grade la începutul intervalului, spre 7 grade pe 4 octombrie, apoi se vor situa, în medie, între 8 şi 10 grade.

 

Prognoza meteo pentru Maramureș

Vremea va intra într-un proces de răcire, care va determina scăderea temperaturilor diurne de la 24…25 de grade spre 17…18 grade între 29 septembrie şi 3 octombrie. Va urma o uşoară încălzire concretizată prin valori medii de aproximativ 21 de grade, pe 5 şi 6 octombrie.

În ultimele zile, va fi posibilă o uşoară răcorire. Temperaturile nocturne mai ridicate se vor consemna la începutul intervalului de prognoză şi vor fi de 12 grade, iar cele mai scăzute vor fi de 5…6 grade, în jurul datei de 3 octombrie.

Va ploua pe 27 şi 28 septembrie, iar apoi probabilitatea pentru pentru ploi slabe, pe arii restrânse va fi mai ridicată pe 29 septembrie şi 7 octombrie, anunţă ANM.

Prognoza meteo pentru Dobrogea

Vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel încât valorile medii ale temperaturilor maxime vor scădea de la 21 de grade, până în jurul a 16 grade în intervalul 30 septembrie – 3 octombrie. Va urma o uşoară încălzire, iar între 5 şi 10 octombrie media maximelor termice se va situa în jurul a 18 grade.

Regimul termic nocturn va marca, de asemenea, o scădere în decursul primei săptămâni când temperaturile vor avea medii în scădere de la 14 grade spre 9 grade în intervalul 1 – 3 octombrie. Apoi va fi o ușoară creștere a temperaturilor, între 5 şi 10 octombrie, când se vor menţine în jurul a 10 grade.

Probabilitatea pentru ploi slabe, izolate, va fi mai mare pe 29 şi 30 septembrie.

Prognoza meteo în zona de munte

Vremea se va răci în primele trei zile ale intervalului de prognoză, când maximele vor scădea de la 17 grade până la 8 grade. Minimele vor coborâ de la 7 grade până la 1…2 grade. Aceste valori vor caracteriza un regim termic relativ constant în intervalul 29 septembrie – 3 octombrie. Apoi vremea se va încălzi uşor şi, între 5 şi 10 octombrie, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 10…13 grade. Cele minime vor fi de 3…5 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată între 27 şi 29 septembrie şi, posibil, în jurul datei de 7 octombrie.