Prognoza meteo marți, 9 noiembrie! Iarnă își intră în drepturi și apar primii fulgi de nea

Prognoza meteo marți, 9 noiembrie! Iarnă își intră în drepturi și apar primii fulgi de neaSursa foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) aduce cele mai noi informații cu privire la starea vremii de marți, 9 noiembrie. Temperaturi vor înregistra scăderi bruște în zona de sud-est a țării, ajungând la cele normale din această perioadă. Este posibil să apară și primii fulgi de nea în zonele montane.

Meteorologii nu vin cu vești prea bune pentru ziua de marți. Conform informațiilor transmise de aceștia, cerul va fi predominant înnorat în centrul, sudul și estul țării. Norii prezenți în aceste zone vor aduce și precipitații sub formă de ploaie, înregistrate pe arii restrânse. Cantitățile de apă nu vor fi semnificative.

Iarna își intră în drepturi, iar în zonele montane este posibil să apară primii fulgi de nea. Conform informațiilor emise de ANM, în zona Carpaților Orientali și cei Meridionali va ninge în timpul zilei, iar pe timpul nopții, precipitațiile vor fi izolate. Vântul va bate cu putere, în zonele joase fiind atinse 45 - 55 de km/h. Rafalele se vor intensifica la altitudini mai mari, depășind 70 - 80 de km/h.

Temperaturile maxime anunțate de meteorologi pentru ziua de marți, 9 noiembrie, vor fi cuprinse între 6 și 13 grade Celsius. Minimele vor înregistra temperaturi scăzute, cuprinse între -3 și 4 grade Celsius.

Capitala nu va avea parte de o zi prea însorită, cerul fiind preponderent înnorat. Norii vor aduce răzlețe precipitații sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat, înregistrând rafale de maxim 40 - 45 de km/h. Temperatura maximă din termometre este în scădere față de ziua precedentă, ajungând la 11 grade Celsius. Minima va fi situată în jurul valorii de 2 grade.

Cum va fi vremea marți, 9 noiembrie, în pricipalele orașe din țară

Cluj Napoca: 11 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 73%, Vânt: 13 km/h

Sibiu: 8 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 85%, Vânt: 8 km/h

Alba Iulia: 10 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 82%, Vânt: 6 km/h

Craiova: 11 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 85%, Vânt: 13 km/h

Târgu Jiu: 11 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 84%, Vânt: 8 km/h

Slatina: 11 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 89%, Vânt: 14 km/h

Suceava: 9 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 76%, Vânt: 26 km/h

Bacău: 9 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 81%, Vânt: 19 km/h

Timișoara: 13 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 75%, Vânt: 11 km/h

Oradea: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 76%, Vânt: 18 km/h

Baia Mare: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 78%, Vânt: 10 km/h

Botoșani: 10 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 71%, Vânt: 19 km/h

Miercurea Ciuc: 6 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 95%, Vânt: 10 km/h

Brașov: 7 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 92%, Vânt: 8 km/h

Ploiești: 9 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 91%, Vânt: 13 km/h

Buzău: 9 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 85%, Vânt: 19 km/h

Târgoviște: 9 de grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 94%, Vânt: 11 km/h

București: 9 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 90%, Vânt: 21 km/h

Iași: 9 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 73%, Vânt: 21 km/h

Galați: 9 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 84%, Vânt: 14 km/h

Brăila: 9 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 87%, Vânt: 16 km/h

Constanța: 11 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 85%, Vânt: 18 km/h

Tulcea: 9 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 88%, Vânt: 18 km/h

Ne puteți urmări și pe Google News