Producția și consumul mondial de vin, în scădere în ultimul deceniu
- Raluca Dan
- 20 decembrie 2025, 12:12
Vin. Sursa foto: FreepikConsumul mondial de vin este estimat să scadă la un minim istoric de 214 milioane de hectolitri în 2025, iar Franța, Spania și Italia dețin împreună 60% din producția mondială de vin, potrivit unei analize realizate de Coface. „La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a aprobat un plan de sprijin pentru industria vinicolă, marcată de condiţii economice nefavorabile şi dificultăţi tot mai mari”, se mai arată în analiză.
Planul de sprijin nu ar lua în considerare scăderea consumului
Potrivit analizei Coface, la începutul lunii decembrie Comisia Europeană a aprobat un plan de sprijin destinat industriei vinicole, afectată de condiții economice nefavorabile și de dificultăți tot mai mari. Totuși, planul ar aborda doar o parte a problemei, „trecând cu vederea scăderea consumului european şi problemele de export”.
„Planul de sprijin se bazează în principal pe subvenţii pentru defrişarea definitivă a viţei de vie. În Franţa, vor fi mobilizate 130 de milioane de euro pentru a finanţa defrişarea, la o rată de 4.000 de euro pe hectar. Această măsură, care se aplică şi în Italia şi Spania, vizează limitarea ofertei în contextul scăderii cererii. Cu toate acestea, ea abordează doar o parte din dezechilibrul structural al sectorului”, se mai arată în analiză.
Producția și consumul mondial de vin, în scădere în ultimul deceniu
Producția și consumul mondial de vin au scăzut cu aproape 10% în ultimul deceniu. Declinul este însă mult mai accentuat în Europa, unde consumul s-a redus cu 25% față de anul 2000. Franța și-a pierdut poziția de lider mondial în producție, depășită de Italia, iar cererea continuă să scadă. În 2025, consumul mondial de vin ar urma să ajungă la un minim istoric, estimat la 214 milioane de hectolitri.

Vin. Sursa foto: Freepik
„Vinurile europene se confruntă cu dificultăţi pe pieţele internaţionale. În China, consumul de vin a scăzut cu peste 60% de la începutul pandemiei, în timp ce în Statele Unite, noile bariere vamale complică accesul pe piaţă al exportatorilor europeni. Aceste dificultăţi de export slăbesc şi mai mult o industrie care se află deja sub presiune”, se mai arată în analiză.
Planul Franței nu ar fi suficient pentru a corecta dezechilibrul dintre cerere și ofertă
Planul francez de dezrădăcinare prevede retragerea de pe piață a 1,5 milioane de hectolitri, echivalentul a doar 10% din surplusul de aprovizionare estimat pentru 2025. Totuși, măsura nu este suficientă să corecteze dezechilibrul actual dintre cerere și ofertă. Inițiativa se bazează exclusiv asupra producției și urmărește îmbunătățirea condițiilor din sector, însă nu ține cont de scăderea cererii și de schimbarea obiceiurilor de consum.
„Industria vinicolă europeană traversează o criză fără precedent, marcată de un dezechilibru persistent între cerere şi ofertă, dificultăţi de export şi concurenţă în ceea ce priveşte vinurile de bază. Măsurile actuale, deşi esenţiale, nu sunt suficiente pentru a reinventa sectorul în mod durabil”, a afirmat Simon Lacoume, economist sectorial.
Coface oferă soluții pentru aproximativ 100.000 de clienți, activi pe circa 200 de piețe: asigurare de credit comercial, informații de afaceri, colectare de creanțe, asigurare Single Risk, asigurări de garanții și factoring. În 2024, Coface avea 5.236 de angajați și a înregistrat o cifră de afaceri de 1,84 miliarde de euro.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.