Tensiuni majore la ONU. Franța cere intervenția de urgență a Consiliului de Securitate
- Nicolae Comănescu
- 31 mai 2026, 15:32
Consiliul de securitate ONU. Sursă foto: Captură video
Parisul reacționează în urma ultimelor evoluții din Orientul Mijlociu și solicită o intervenție diplomatică imediată la nivel înalt, conform AFP. Decizia Franței vine în contextul în care forțele armate israeliene au preluat controlul asupra cetății medievale Beaufort, un punct de referință simbolic din sudul Libanului, unde au instalat deja steagul statului evreu. Anunțul referitor la demersul diplomatic francez a fost făcut de șeful diplomației de la Paris, Jean-Noel Barrot.
Tensiuni majore la ONU. Franța cere intervenția de urgență a Consiliului de Securitate
Oficialul francez a explicat motivele pentru care este necesară o analiză urgentă a situației în cadrul forului Organizației Națiunilor Unite. Deși recunoaște legitimitatea apărării statale, Parisul consideră că acțiunile recente depășesc limitele justificabile.
„Am cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU deoarece, deşi recunoaştem dreptul Israelului, la fel ca al tuturor ţărilor, la autoapărare, de a se apăra împotriva atacurilor Hezbollah nimic nu poate justifica continuarea operaţiunilor militare israeliene în Liban şi ocuparea teritoriului libanez”, a declarat Jean-Nool Barrot.
Ministrul de Externe din Hexagon a sugerat că această strategie militară contravine acordurilor stabilite anterior și pune în pericol stabilitatea regională pe termen lung.
„Aceasta este o greşeală majoră pentru Israel, deoarece acest avans pe teritoriul libanez nu este doar contrar angajamentelor Israelului, în condiţiile în care există un armistiţiu în Liban din 17 aprilie, ci este contrar dreptului internaţional şi intereselor şi securităţii Israelului”, a adăugat el.

Netanyahu. Sursă foto: Captură video
Efectele colaterale și riscul de radicalizare
Diplomația franceză atrage atenția și asupra impactului pe care escaladarea violențelor îl are asupra populației civile și a modului în care acest lucru poate alimenta tabăra adversă. „Pentru că fiecare sat bombardat, fiecare sat ocupat, fiecare civil ucis întăreşte Hezbollah”, a subliniat el.
De asemenea, Barrot a evidențiat că prelungirea conflictului cu gruparea șiită are ramificații geopolitice mai ample, putând bloca inițiative diplomatice majore de la nivel global, inclusiv discuțiile care vizează o detensionare extinsă între Washington și Teheran, proiect ce includea oprirea confruntărilor pe toate fronturile din regiune.
Benjamin Netanyahu confirmă avansul strategic în sudul Libanului
De cealaltă parte, conducerea de la Tel Aviv privește cucerirea poziției din sudul Libanului ca pe un succes militar major în campania sa. Premierul Benjamin Netanyahu a catalogat capturarea obiectivului de importanță istorică drept un moment de cotitură în cadrul acestei ofensive.
Într-un mesaj video transmis prin intermediul biroului său de presă, prim-ministrul israelian a detaliat noile directive oferite trupelor terestre, confirmând trecerea dincolo de o linie de demarcație cheie.
„Am ordonat armatei să îşi extindă operaţiunile în Liban. Forţele noastre au traversat râul Litani. Ele au preluat controlul asupra unor înălţimi strategice. Au ocupat creasta Beaufort. Şi acum, instrucţiunile mele sunt să extindem controlul nostru asupra zonelor care se află sub controlul Hezbollah.