Evenimentul Zilei > International > Producătorul Harvey Weinstein s-a predat autorităţilor din New York. A fost arestat pentru viol și abuz sexual
Producătorul Harvey Weinstein s-a predat autorităţilor din New York. A fost arestat pentru viol și abuz sexual

Producătorul Harvey Weinstein s-a predat autorităţilor din New York. A fost arestat pentru viol și abuz sexual

Producătorul Harvey Weinstein s-a predat vineri autorităţilor din Manhattan, New York, şi este aşteptat ca el să fie pus sub acuzare

Potrivit The Hollywood Reporter, el este acuzat de zeci de femei din industria cinematografică de hărţuire, abuz şi agresiune sexuală, Harvey Weinstein – care a fost centrul celui mai amplu scandal sexual de la Hollywood, care a izbucnit în octombrie 2017 – a venit vineri la circumscripţia din cartierul Tribeca, purtând două cărţi.

Nu a făcut nicio declaraţie.

Harvey Weinstein este anchetat, în afară de poliţia din New York, de autorităţi din Los Angeles şi Londra, pentru acuzaţii de viol.

Harvey Weinstein, în vârstă de 66 de ani, ar putea fi acuzat la New York pentru agresiune sexuală asupra Luciei Evans, incident care ar fi avut loc în 2004, la birourile Miramax, companie pe care el a înfiinţat-o.

Arestarea lui pune capăt mai multor luni de speculaţii. În 2014, el a evitat arestul – după ce a fost anchetat de NYPD – pentru hărţuirea modelului italian Ambra Battilana. La acel moment, procurorul Manhattan, Cy Vance, a decis să nu îl pună sub acuzare, hotărâre criticată în ultima jumătate de an. 

Special Victims Division şi biroul lui Vance au condus ancheta privind acuzaţiile de agresiune sexuală aduse lui Weinstein în ultimele luni.

Avocatul producătorului, Ben Brafman, a negat acuzaţiile şi a transmis că niciun contact sexual nu a avut loc fără consimţământ.