Procurorul general al României RECUNOAȘTE că a existat un protocol între SRI și DNA

Procurorul general al României RECUNOAȘTE că a existat un protocol între SRI și DNA

Procurorul general al României dezmințit varianta conform căreia ar exista vreo echipă mixtă formată din angajați ai Direcției Naționale Anticorupție și ai Serviciului Român de Informații, și a vorbit despre protocolul încheiat în 2009 între cele 2 instituții.

"A fost protocolul cu procedurile. (...) Nu există în document nicio mențiune că ar fi o echipă mixtă, nu există nicio echipă mixtă. Echipa de care se vorbește este exact ceea ce v-am spus, ofițerii și procurorul predau mandatul de supraveghere tehnică unui ofițer mandatat în baza protocolului de operatorul de inteligență, fie că era de la SRI, fie că era de la Poliția Română, și dacă găseau de cuviință că e nevoie de mai mulți care să lucreze, să instaleze, să supravegheze, să facă raportul către procuror își făceau o echipă dacă credeau de cuviință", a explicat Augustin Lazăr într-un interviu acordat TVR.

Întrebat dacă există raportul de colaborare din 4 februarie 2009, el a precizat că operatorii de informații nu au făcut niciun fel de acte de urmărire penală.

"Nu există relație interinstituțională fără să aibă proceduri scrise într-un protocol. Acest protocol a funcționat până în februarie, când ei erau operatorii de informații, erau abilitați să ne pună nouă supravegherea tehnică în aplicare. Vă rog să verificați în orice dosar în care există interceptări să vedeți dacă găsiți altceva decât acte făcute de procuror, de ofițerii poliției judiciare. (...) Aceia nu au făcut niciun fel de acte de urmărire penală care sunt invocate acum că ar produce nulități în dosare pentru ca anumite persoane care sunt condamnate în penitenciar să poată beneficia de ele", a spus procurorul general.

Augustin Lazăr a dat asigurări că protocolul se referea la proceduri.

"Modul în care procedau ofițerii de la operatorii de informații, unde instalau ei echipamentele și modul cum acționau sunt niște aspecte care au un caracter secret și pentru acesta a fost necesar ca protocolul, la solicitarea dumnealor, să fie înregistrat clasificat. Pentru aceste lucruri, sigur că multă lume se gândește că în protocolul acela scrie cine știe ce lucruri, dar eu vă asigur că ele sunt niște proceduri. Sunt persoane care ar vrea să demonstreze că dosarele nu au fost făcute la Parchet, că au fost făcute undeva în niște subterane și aduse procurorului sau în genul astă pentru ca să se poată revizui un astfel de dosar care (...) ar fi făcut contra dispozițiilor legale. Așa ceva nu a făcut nimeni niciodată. Dosarele le-au făcut cei care sunt abilitați să le facă și ei au și răspuns de ele în continuare", a mai arătat Augustin Lazăr.

Denunțurile trebuie să fie avute în vedere doar în măsura în care pot sta la baza probării unei activități infracționale, a afirmat, vineri, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

"Orice denunț trebuie înțeles ca o modalitate de sesizare a organului judiciar, care trebuie să fie aptă să producă probe în continuare. Simpla afirmație nu are nicio valoare și mai ales trimisă anonim, fără date de identitate, fără nimic", a declarat Lazăr într-un interviu acordat TVR.