Procurorii investighează incendiul de la Palatul Episcopal Oradea
- Georgeta Petrovici
- 27 august 2018, 15:01
Anchete în plină desfășurare al Oradea, unde a aras, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Palatul Episcopiei Greco-Catolice.
Comisarul-șef Alin Haniș, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, a anunțat că instituția pe care o conduce s-a autosesizat și, împreună procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au deschis un dosar penal sub săvârșirea intracțiunii de distrugere. Anchetatorii au în lucru mai multe ipoteze privind cauza incendiului.
Decizia vine după ce duminică, la nivelul ISU Crișana Bihor s-a instituit o comisie de cercetare care va stabili cauzele incendiului. Autoritățile spun însă că până la găsirea cauzei ar putea trece destul timp.
În timpul focului a ars în totalitate acoperișul palatului, dar și 90% din ultimul etaj al clădirii, surpându-se tavanul. Suprafața afectată este de 1300 mp. (Sursa foto: Ovidiu Pop)