Trump este acuzat de abuz de putere şi de obstrucţionare a bunului mers al activităţii Congresului, au început marţi în Senat, informează agenţiile internaţionale de presă.

Audierea a debutat printr-o dispută procedurală cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte acest proces istoric, democraţii acuzându-i pe republicani că pun la cale achitarea în ritm rapid a preşedintelui SUA.

„Informaţiile au fost transmise public în mod selectiv. Martorii au fost ameninţaţi. Funcţionarii publici de bună-credinţă au fost ameninţaţi că vor fi acuzaţi de sfidare. Li s-a spus că obstrucţionează ancheta”, a declarat Pat Cipollone, consilierul juridic al Preşedinţiei SUA.

„Nu sunt prevăzute proceduri pentru un proces corect, iar poporul american vrea cu disperare să creadă că Senatul va oferi atât preşedintelui, cât şi Camerei Reprezentanţilor un proces corect”, a spus, la rândul său, democratul Adam Schiff, șeful echipei acuzării.

Te-ar putea interesa și: