În trimestrul patru 2018, profitul operaţional (OIBDA) a crescut cu 23%, până la 90,7 milioane de dolari, peste estimările analiştilor, în timp ce veniturile au urcat cu 3,2%, până la 228,3 milioane de dolari, datorită creşterii veniturilor din publicitatea pe televizor.

Pe ansamblul anului trecut, Central European Media Enterprises a realizat un profit operaţional de 222,7 milioane de dolari, în creştere cu 21%, în timp ce veniturile s-au majorat cu 10%, până la 703,9 milioane de dolari.

„Pentru al cincilea an la rând, am înregistrat un ritm de creştere a profitului operaţional de peste 20%. La fel de remarcabil, generarea de cash flow a crescut cu aproape 30% în 2018. Acest lucru ne-a permis o reducere cu aproape 440 milioane de dolari a datoriilor brute în ultimele 18 luni”, a declarat Michael Del Nin, unul dintre cei doi directori generali de la CME.

„Credem că majorarea veniturilor din publicitatea TV în 2019 va fi suplimentată de o proporţie mai mare de venituri din alte surse”, a adăugat celălalt director general de la CME, Christoph Mainusch.

CME, companie care are staţii de televiziune în cinci state din Europa Centrală şi de Est, a precizat că gradul său net de îndatorare a scăzut la 3,5x de la 5,4x la începutul anului. Această reducere a gradului de îndatorare a ajutat CME să îşi scadă costurile cu împrumuturile, aşa cum a convenit în acordurile de finanţare convenite cu acţionarul majoritar AT&T, care a devenit proprietar la CME după ce a preluat Time Warner, scrie Agerpres.