Primul primar incompatibil din Botoşani

Primul primar incompatibil din Botoşani

Decizia demiterii a fost emisă cu titlu de sentinţă definitivă la sfârşitul acestei săptămâni de către Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

Dumitru Timişag, primarul din Unţeni (Botoşani) este primul primar din Botoşani care a fost declarat incompatibil, în anul 2011, de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI), după ce şi-a angajat soţia drept consilier personal la Primărie, în anul 2008. Ulterior, Timişag a mai câştigat un mandat de primar, în 2012, şi deşi se afla în incompatibilitate, nu şi-a concediat nevasta.

Din 2011 de când a fost dată decizia, primarul din Unţeni, se tot judecă pentru a schimba hotărârea ANI. În final, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat hotărârea ANI. ”Voi vedea ce căi de atac mai sunt. Dar cine ştie poate îmi fac şi un bine în felul acesta. Nu poţi să îi mulţumeşti pe toţi”, susţine Dumitru Timişag.

Ne puteți urmări și pe Google News