Primul exoschelet pentru copii, prezentat la Spitalul „San Raffaele” din Roma
- Adriana Popescu
- 10 noiembrie 2022, 11:35
Flexibil, dotat cu opt motoare și capabil să se deplaseze în orice direcție. Atlas 2030 este primul exoschelet robot dedicat copiilor afectați de boli neurologice. Bijuteria tehnologică a fost prezentată marți dimineață, 8 noiembrie, la IRCSS San Raffaele Pisana din Roma și utilizarea sa la micuții pacienți ai unității spitalicești va fi monitorizată printr-un studiu ad-hoc. Exoscheletul, în prezent singurul în Italia, va permite copiilor cu vârste cuprinse între 4 ani și 10 ani nu numai să meargă, ci și să lovească o minge.
În cadrul întâlnirii de la spitalul din Roma, au fost prezenți ministrul Sănătății, Orazio Schillaci și președintele Regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, subsecretarul în Ministerul Muncii și Politicii Sociale, Claudio Durigon, precum și consilierul în domeniul sănătății din cadrul Regiunii Lazio, Alessio D'Amato. Elasticitatea este punctul forte al robotului Atlas 2030, așa cum a informat Marsi Bionics, compania spaniolă care l-a proiectat: "Este singurul exoschelet din lume, care permite copilului să se miște liber. Unicitatea sa constă în tehnologia elastică, care se adaptează corpului purtătorului".
O modalitate de a învăța de la zero
Marco Franceschini, directorul laboratorului de cercetare clinică în reabilitare neuromotorie de la Spitalul "San Raffaele" din Roma, pune accentul pe potențialul terapeutic fără precedent al instrumentului: "Neuroreabilitarea este instrumentul care permite reprogramarea funcțiilor creierului prin intermediul mecanismului plasticității sinaptice. La copiii cu patologii neurologice, dintre care mulți nu au avut niciodată ocazia să meargă, acest mecanism capătă un rol și mai important: în acest caz, micuții nu trebuie să reînvețe, ci să învețe de la zero. A le permite să meargă într-un mod fiziologic cu repetabilitate și intensitate, este o oportunitate terapeutică de importanță fundamentală".
Patologiile în cauză
Atlas 2030, distribuit în Italia de Emac Tecnologia Vitale, poate reprezenta, așadar, un punct de cotitură pentru micii pacienți care suferă de paralizie cerebrală infantilă, mieloleziuni, atrofie musculară, distrofie musculară, miopatii și diverse boli neuromusculare.
"Imită funcționarea musculară naturală"
Francesco Infarinato, responsabilul laboratorului de bioingineria reabilitării explică cum funcționează: "Robotul folosește articulații active cu rigiditate variabilă care, prin biomimetism, imită procesele funcționării naturale ale mușchilor, garantând controlul în siguranță al mișcării la copiii cu tulburări neuromotorii, iar unicitatea sa constă, de fapt, în tehnologia elastică, care se adaptează corpului utilizatorului, este dotat cu opt motoare (două pe șold, unul la genunchi și unul la gleznă pe fiecare picior), pentru a asigura libertatea de mișcare în toate direcțiile (sistem overground) și este folosit în asociere cu un sistem de sprijin, care garantează siguranța copilului, căruia îi dă posibilitatea de a merge în mod activ, repetabil și controlat, permițându-i, în același timp, să interacționeze cu mediul într-un mod liber și sigur. Acest sistem permite, în același timp, terapeutului să interacționeze față în față, în loc să susțină mișcarea din spatele copilului".
A fost început un studiu pentru a evalua și impactul emoțional
Claudia Condoluci, responsabila Secției de Pediatrie și Dizabilități din cadrul Spitalului "San Raffaele" din Roma, subliniază: "Majoritatea copiilor care îl folosesc deja în secția noastră, nu au mers niciodată în mod independent. Cu robotul Atlas o pot face și, de asemenea, pot desfășura diverse activități, cum ar fi lovirea cu piciorul în minge și desenul, lucruri pe care nu le-ar fi crezut vreodată posibile. Pe lângă învățarea și dobândirea unor strategii adecvate de control motoriu, robotul are un impact foarte important asupra sferei cognitive, emoționale și sociale pentru copil și pentru familie". Expertul concluzionează: "Având în vedere lipsa literaturii existente privind acest tip de intervenție la copii, am decis să propunem un studiu-pilot intervențional fără utilizarea medicamentelor, monocentric, distribuit la întâmplare". Proiectul de cercetare Robokid va evalua fezabilitatea, intervenția și impactul acestei abordări de reabilitare asupra calității vieții și a stării clinice a celor 20 de mici participanți, cu un program de intervenție care va integra tratamentul robotic activ al mersului și terapia, notează roma.corriere.it.
(Traducerea Rador)