Primul drum expres din vestul țării. Viteza cu care vor putea circula șoferii
- Iulia Moraru
- 23 martie 2024, 06:05
Primul drum expres care va lega centura Oradea de Autostrada Transilvania (A3) va fi inaugurat la sfârșitul lunii, conform anunțului făcut vineri de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Mai exact, circulația rutieră pe primii kilometri de drum expres din vestul țării va fi deschisă pe 28 martie. Acest proiect, construit de către compania Strabag, va aduce beneficii semnificative în infrastructura rutieră din zonă.
Primul drum expres din vestul țării, inaugurat pe 28 martie
„Vom deschide un nou Drum Expres pe 28 martie! Cei 19 km ai drumului care va asigura legătura dintre Centura Oradea și A3 (Autostrada Transilvania) au fost construiți din bani europeni (POIM)”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a făcut vineri o vizită pe șantier.
Conform declarațiilor sale, în perioada următoare, acest traseu va fi extins până la Arad și va face parte din coridorul de mare viteză care va conecta Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică.
Contractul a fost semnat în 2021
Contractul pentru construcția celor 18,96 de kilometri de drum expres care va conecta Oradea de Autostrada A3 a fost încheiat cu firma austriacă Strabag la data de 21 iulie 2021.
Valoarea contractului a fost de aproximativ 110 milioane de euro, adică 546 de milioane de lei fără TVA. Conform contractului, termenul de proiectare a fost de șase luni, urmat de 24 de luni pentru execuție.
Proiectul tehnic a fost aprobat la data de 7 aprilie 2022, iar termenul final stabilit pentru finalizarea proiectului este luna aprilie 2024.
Pe o lungime de 19 kilometri, acesta va fi construit cu un profil de drum expres pe o distanță de 13 kilometri, iar pe restul de șase kilometri va fi un profil de șosea națională cu patru benzi, având separator între sensuri.
Finalizarea acestui proiect va marca, în esență, primii kilometri autentici pe o astfel de șosea din Ardeal, fiind parte integrantă a DEx16 Oradea - Arad.
În contrast cu un drum național obișnuit, cel expres nu are intersecții la nivel cu alte căi de comunicație. De asemenea, viteza poate ajunge la 120 de kilometri pe oră, în comparație cu 90 sau 100 de kilometri pe oră pe drumurile naționale clasice.