Subsidiara grupului francez de construcţii Bouygues SA a creat panouri fotovoltaice dure, care pot susţine greutatea unui camion cu 18 roţi, pe care să le aplice pe suprafaţa unui drum.

Acum, francezii construiesc locuri de test şi plănuiesc să comercializeze tehnologia la începutul lui 2018. Astfel, compania a început luna trecută construcţia la un drum-test de un kilometru , în satul francez Tourouvre din Normandia, transmite Bloomberg. Se aşteaptă ca cei 2.800 metri pătraţi de panouri fotovoltaice să producă 280 KWh la vârf, suficient cât să asigure iluminatul public pe un an a unui oraş de 5.000 locuitori. Electricitatea poate fi introdusă direct în reţea.

“Am vrut să dăm o a doua viaţă unui drum”, a spus Philippe Harelle, Chief Technology Officer la divizia Wattway a companiei Colas SA, deţinute de grupul Bouygues. Potrivit acestuia, parcurile fotovoltaice folosesc teren care ar fi putut fi utilizat în agricultură, în timp ce drumurile sunt libere. 

Următoarele două locuri vor fi în Calgary, Canada, şi în statul american Georgia. Wattway are în plan, de asemenea, să construiască astfel de drumuri şi în Africa, Japonia şi în alte state din UE. “Avem nevoie să testatăm tot felul de condiţii de trafic şi de climă. Vreau să îi aflu limitele. Credem că poate nu va putea suporta un plug de curăţare a zăpezii”, a mai spus Harelle.


Conform datelor companiei, drumurile sunt ocupate de vehicule doar în 10% din timp, iar o suprafaţă de 20 mp cu panouri Wattway pot asigura energia necesară unei locuinţe. De asemenea, până în 2050, cererea de energie la nivel global se va dubla.  

Cum costurile cu tehnologia solară scad vertiginos, panourile sunt din ce în ce mai mult integrate în materialele obişnuite. Luna trecută, Tesla Motors a lansat ţigla de acoperiş care ascunde panouri fotovoltaice, despre care EVZ a scris aici. “Soarele produce în doar o oră destulă energie cât să ajungă planetei pentru o zi întreagă. Casa ta poate capta această sursă de energie gratuită şi abundentă prin ţiglă de acoperiş solară, care transformă lumina soarelui în electricitate pentru uzul curent, ori care poate fi stocată într-o baterie”, se arată pe site-ul Tesla. 

Alte companii integrează fotovoltaicele în faţadele clădirilor. Wattway intră în grup cu producătorul suedez de camioane Scania şi Solar Roadways, un startup din SUA, care anunţase în vara acestui an că va construi unul dintre drumurile lor solare pe o secţiune din celebrul drum Route 66.