PRIMUL CURS de CARDIOONCOLOGIE din România. Medici din toată vin la CONSTANȚA
- Feri Predescu
- 27 septembrie 2018, 10:21
Zeci de medici cardiologi, din țară, cadre universitare, specialiști din domenii medicale apropiate participă, vineri, la Mamaia, la primul curs de Cardio-oncolgie din țară, organizat de către Universitatea Ovidius din Constanța în parteneriat cu Societatea Română de Hipertensiune și Societatea Română de Hemostază și Tromboză.
Evenimentul, în premieră în România, a fost inițiat de trei tinere medici specialiști cardiologi, Irinel Parepa și Laura Mazilu, conferențiari universitari la Universitatea Ovidius din Constanța împreună cu conferențiarul universitar al Universității de Medicină “Carol Davila” din București, Ruxandra Jurcuț. În România se fac primii pași în acest domeniu medical, câteva centre făcând eforturi de a dezvoltă acest concept.
Potrivit organizatoarelor cursului de Cardi-oncologie, subiectul este relevant datorită creşterii incidenței cancerelor, a complexității regimurilor chimioterapeutice şi a supraviețuirii postcancer, toate acestea ducând la creşterea importanței conștientizării complicațiilor cardiovasculare, ale patologiei şi terapiei oncologice. De aceea, în majoritatea țărilor occidentale, oncologii lucrează din ce în ce mai mult în echipa cu medicii cardiologi pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice, ceea ce a dus la dezvoltarea unei specializări de granița numită cardio-oncologie.
“Prin acest curs dorim să promovăm o mai bună înțelegere științifică și practică asupra unui domeniu în plină dezvoltare, Cardio-oncologia, pentru a găși un echilibru între eficacitatea tratamentului oncologic și reducerea efectelor adverse cardiovasculare la pacienții oncologici. În ultimul deceniu am asistat la dezvoltarea ghidurilor de practică în cardio-oncologie adoptate atât de societăți de cardiologie, de imagistică cardiovasculară cât şi, bineînțeles, de societățile profesionale de oncologie. Este esențială o bună cunoaştere a problemei pentru că îngrijirea şi urmărirea pacienților oncologici să includă, acolo unde este necesar, cardiologi alături de oncologi“, spune conf. dr. Ruxandra Jurcut
La rândul ei, conf. Dr. Laura Mazilu crede că „se impune o abordare multidisciplinară a pacientului oncologic. Avem nevoie de avizul cardiologului pentru a indică pacientului tratamentul oncologic curativ. Considerăm că această colaborare multidisciplinară este în avantajul medicilor și în beneficiul pacienților”.
Iar conf. dr. Irinel Parepa vorbește despre complicațiile bolii. “La nivel mondial, bolile cardiovasculare și cancerul sunt principalele cauze ale deceselor prin boli netransmisibile. Terapiile oncologice sunt tot mai active și performanțe, dar au și efecte secundare importante. Mulți pacienți afectați de cancer sunt vindecați sau trăiesc o perioada mai lungă de timp, și pot dezvoltă complicații cardiovasculare, uneori la distanță în timp față de încheierea tratamentului. Toate aceste lucruri trebuie știute și luate în considerare.”
Cursul de Cardio-oncologie de la Constanța are caracter interdisciplinar, cu informații utile pentru specialitățile oncologice, cardiologice, hematologice, hemato-oncologice, medicină internă, medicină de familie, dar organizatorii spun că poate participa orice medic interesat.