Primul caz de coronavirus a fost confirmat în Ucraina
- Georgeta Petrovici
- 3 martie 2020, 15:08
Ucraina a confirmat primul caz de infectare cu coronavirus, a declarat marţi pentru Reuters Ihor Kuzin, directorul interimar al Centrului pentru sănătate publică din cadrul Ministerului ucrainean al Sănătăţii.
Pacientul este un bărbat care a fost internat sâmbătă în oraşul Cernăuţi. Acesta a venit în Ucraina din Italia, trecând prin România, a precizat Kuzin.
Potrivit ministrului adjunct al Sănătăţii, Viktor Liaşko, bărbatul a zburat din Italia în România şi apoi a ajuns la bordul unei mașini în Ucraina. Starea sănătății acestuia e stabilă, iar soția sa a a fost pusă în izolare, mai arată oficialii ucraineni. Acesta e singurul caz pentru care s-a confirmat prezența virusului, din cele patru cazuri cu suspiciuni înregistrate luni.
Amintim și că luna trecută Ucraina a luat măsuri pentru evacuarea cetățenilor din provincia chineză Hubei. La sosirea în țară oamenii au fost plasați în carantină într-un sanatoriu, ocazie cu care au avut loc manifestații de protest din partea cetățenilor, acestea fiind soluționate cu intervenția forțelor de poliție.
Sursa: Agerpres