Primria vrea acvariu în Delta Văcărești, Korodi spune „Nu”
- Antoaneta Etves
- 8 august 2014, 00:00
Edilii Capitalei pun carul înainte boilor. Nu au reușit să salubrizeze Delta Bucureștiului și să rezolve litigiile, dar se gândesc să construiască acolo un acvariu cu 30 de milioane de euro.
Zeci de familii trăiesc în colibe, printre câini și cai, în zona Parcului Văcărești, pe care presa străină a catalogat- o ca fiind o adevărată comoară ecologică în mijlocul Bucureștiului. Și, în timp ce specialiștii spun că zona ar trebui protejată, la Primăria Capitalei se creionează un proiect care prevede construirea unui acvariu uriaș, cu tuneluri de apă gigantice.
Proiect prevăzut în „Conceptul Strategic 2035”
Astfel, directorul de investiții al Municipalității, Bogdan Hreapcă, a anunțat că s-au desenat deja planșele cu acvariul și că se va comanda studiul de fezabilitate. Reprezentanții biroului de presă al Primăriei Capitalei au explicat, pentru EVZ, că proiectul face parte din Conceptul Strategic 2035 și că se vrea implementarea lui până în 2020, prin fonduri europene. Numai că, în timp ce edilii au anunțat optimiști acest proiect, ministrul Mediului, Attila Korodi, a explicat că nu știe nimic și că nu se poate construi așa ceva. „Mare parte din Lacul Văcărești se află în administrarea Apelor Române, iar o mică parte a fost retrocedat sau se află în litigiu. După ce se va stabili cadrul juridic clar al terenului de arie protejată, se va stabili și planul de management, adică ce și cum se poate construi în zona protejată”, a declarat, pentru EVZ, Attila Korodi. Acesta a precizat că un asemenea acvariu gigant în zona respectivă nu se va putea construi și că nu înțelege inițiativa Primăriei, care nu a consultat până acum specialiștii de la Mediu, în ceea ce privește implementarea proiectului fantasmagoric.