Primele imagini cu interogatoriul lui Alec Baldwin după tragedia de pe platoul de filmare. VIDEO

Primele imagini cu interogatoriul lui Alec Baldwin după tragedia de pe platoul de filmare. VIDEO Alec Baldwin. Sursă: Twitter

Poliția din SUA a dat publicității primele imagini din cadrul anchetei privind împușcătura fatală de pe platoul de filmare al peliculei Rust. În 21 octombrie 2021, actorul Alec Baldwin a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins, cu o armă de recuzită care nu trebuia să fie încărcată.

Potrivit Associated Press, printre datele făcute publice de biroul șerifului din Santa Fe se află și o înregistrare video în care anchetatorii stau de vorbă cu Alec Baldwin, la câteva ore de la tragedia de pe platoul de filmare.

Șocat de cele întâmplate

La dosarul anchetei se află și înregistrări de la repetițiile pentru filmări, care îl arată pe celebrul actor costumat, în timp ce exersează o manevră de tragere rapidă cu un pistol.

„Acum, toate cartușele, mi s-a spus că trebuie să verific, iar asta este important: ei iau pistolul, iar toate cartușele de acolo erau fie cartușe false, fără flamă, fie cartușe oarbe cu flamă. La repetiție nu ar fi trebuit să fie nimic. Ar fi trebuit să fie un pistol rece, fără cartușe înăuntru sau cartușe false, cartușe cosmetice, fără flamă. Scot pistolul încet. Mă întorc, armez pistolul -- bang! Ea cade la pământ, se prăbușește” , le spune Alec Baldwin polițiștilor în înregistrarea video. Imaginile arată clar că actorul este încă șocat de cele întâmplate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alec Baldwin a fost exonerat

Avocatul lui Alec Baldwin a declarat, în 22 aprilie, că raportul autorităţilor de reglementare a siguranţei din New Mexico îl „exonerează” pe clientul său. Acesta menţionează „eşecuri grave de management” ale companiei de producţie a peliculei Rust în cazul tragediei de anul trecut de pe platoul de filmare, în care și-a pierdut viața Halyna Hutchins, iar regizorul Joel Souza a fost rănit.

„Suntem recunoscători Biroului de Sănătate şi Siguranţă Ocupaţională din New Mexico pentru că a investigat această problemă. Apreciem că raportul îl exonerează pe domnul Baldwin, arătând clar că el credea că arma avea doar cartuşe false şi că autoritatea sa asupra producţiei se limitează la aprobarea schimbărilor de scenariu şi a castingului creativ.

Domnul Baldwin nu avea nicio autoritate asupra chestiunilor care au făcut obiectul constatărilor Biroului privind încălcările şi suntem încântaţi că autorităţile din New Mexico au clarificat aceste probleme critice. Suntem încrezători că persoanele identificate în raport vor fi trase la răspundere pentru această tragedie”, a scris Luke Nikas într-o postare pe pagina de Instagram a lui Baldwin.

Autorităţile de reglementare a siguranţei din New Mexico au amendat compania de film cu maximum 139.793 de dolari după ce a avut loc o „pierdere  de vieţi care putea fi evitată”.

Anchetatorii au spus că acțiunie companiei care au dus la tragedie „demonstrează o nepăsare simplă faţă de siguranţa angajaţilor prin eşecul în a revizui practicile de lucru şi a lua măsuri corective”.