Primarul din Predeal condamnat definitive la închisoare cu suspendare

Primarul din Predeal condamnat  definitive la închisoare cu suspendare

Primarul din Predeal, Liviu Cocoș a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Judecătorii vor motiva sentința în câteva zile.

Primarul din Predeal, Liviu Cocoş (PNL), a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, el fiind acuzat că, alături de 12 consilieri locali, a atribuit preferenţial în 2011 locuinţe ANL unor familii, deşi aceastea aveau un punctaj mai mic decât alte persoane înscrise pe listă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, printre altele, faptul că, „în cursul anului 2011, în cadrul procedurii de repartizare a unor locuinţe tip ANL, inculpaţii au ignorat încheierea din 7.03.2011 a Tribunalului Braşov - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ prin care s-a dispus suspendarea efectelor Hotărârii nr. 232/17.12.2010 a Consiliului Local Predeal (hotărâre prin care s-a aprobat lista iniţială de priorităţi privind cererile de locuinţă pentru tineri - ANL), până la soluţionarea irevocabilă a cererii de fond formulată de una din părţile vătămate şi, folosindu-se de procedura votului secret, au hotărât repartizarea a şase locuinţe ANL unor persoane ce aveau un punctaj mai mic, în raport cu criteriile aprobate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în defavoarea părţilor vătămate care aveau un punctaj mai mare, hotărâri ce au fost contrasemnate pentru legalitate de secretarul oraşului”, se arăta în comunicatul procurorilor din ianuarie 2014.

Totodată, procurorii au stabilit că învinuiţii Cocoş Liviu şi Nedeluţ Andreea, în calitate de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local Predeal, respectiv secretar al oraşului Predeal, au semnat procesul-verbal din data de 10.03.2010 al şedinţei Consiliului Local Predeal, asumându-şi cele consemnate, iar consilierii locali Bucur Nicolae, Toma Vasile, Hogea Mihaela, Bordea Alina Ionela, Bogdan Dănuţ, Pop Ilie, Vitiuc Anemaria şi Pop Valentin au aprobat procesul-verbal menţionat, în unanimitate, fără a face obiecţiuni, în cadrul şedinţei Consiliului Local Predeal din 18 aprilie 2011, deşi acesta atesta fapte necorespunzătoare adevărului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tinerii care au pierdut şansa de a primi o locuinţă ANL în favoarea celor şase familii susţinute de cei 13 consilieri s-au constituit părţi civile cu suma de 845.000 lei, reprezentînd daune materiale şi morale. Pentru a recupera pagubele produse prin infracţiune, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparţinînd inculpaţilor.