PRIMAR BĂTUT CRUNT la o comemorare. A fost dus de urgență la SPITAL

PRIMAR BĂTUT CRUNT la o comemorare. A fost dus de urgență la SPITAL

Un primar a ajuns la spital după ce a fost bătut de oameni, la o adunare publică ce se desfășura la Salonic, al doilea oraș ca mărime din Grecia.

Primarul Yiannis Boutaris, în vârstă de 75 de ani, a fost spitalizat duminică după ce a fost agresat de presupuşi extremişti de dreapta în timpul unei adunări comemorative care a degenerat, transmite AFP, citată de Agerpres

Boutaris a trebuit să fie scos sub escortă de la o adunare desfăşurată sâmbătă pentru comemorarea masacrării unor greci în Turcia în timpul şi după Primul Război Mondial. 

„Mă loveau peste tot, cu picioarele, cu pumnii”, a declarat el duminică pentru agenţia naţională ANA. 

Primarul, o figură controversată pe scena politică elenă, a afirmat că a fost victima unei „agresiuni ruşinoase”, dar a precizat că se simte bine. 

Boutaris este văzut, în imagini, mai întâi interpelat de participanţi la adunare. Apoi, în timp ce pleca, s-a aruncat cu obiecte spre el. La un moment dat, primarul a căzut la pământ. La sfârşit, câţiva oameni încercau să spargă geamurile maşinii cu care Boutaris părăsea locul. 

Biroul de presă al prim-ministrului Alexis Tsipras a atribuit incidentul unor 'derbedei de extremă dreapta'.

Boutaris şi-a atras adesea criticile extremiştilor pentru declaraţiile sale pe subiecte sensibile precum Macedonia, Turcia şi Israel. Astfel, el l-a numit „mare conducător” pe Kemal Ataturk, „părintele” Turciei moderne, detestat de unii greci.

 

Ne puteți urmări și pe Google News