Prima seară cu restricții. Toate magazinele se închid la ora 18.00. După ora 20.00 nu se mai iese din case
- Maria Dima
- 28 martie 2021, 17:42
Prefectura Capitalei atrage atenția că, duminică, au intrat în vigoare măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă de sâmbătă. În această seară intră în vigoare două măsuri noi: programul agenţilor economici se desfăşoară până la ora 18.00, iar deplasarea în afara locuinţei este limitată, după ora 20.00.
Potrivit Prefecturii, începând din 28 martie, ora 00:00, au intrat în vigoare măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 19 din 27 martie 2021.
Sursa citată aminteşte locuitorilor Capitalei că în această seară intră în vigoare două măsuri noi: programul agenţilor economici se desfăşoară până la ora 18.00, iar deplasarea în afara locuinţei este limitată, după ora 20.00.
În Bucureşti, rata de infectare a ajuns la 7,02 la mie
Sâmbătă, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a adoptat o hotărâre privind măsurile restrictive care intră în vigoare, în Capitală, de duminică de la miezul nopţii. Astfel, circulaţia persoanelor este interzisă între orele 22.00-5.00 de luni până joi şi între 20.00-5.00, de vineri până duminică, iar operatorii economici pot funcţiona între 5.00 şi 21.00 în timpul săptămânii, respectiv 5.00-18.00, de vineri până duminică. La mall-uri, trebuie asigurată o suprafaţă de 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană, iar accesul în pieţele agroalimentare şi în pieţele volante se va face fără a depăşi jumătate din capacitate.
Prefectura Bucureşti a făcut câteva precizări cu privire la excepţii:
1.Cabinetele medicale, inclusiv stomatologice nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.
2. Scoaterea animalelor de companie în faţa locuinţei este permisă, cât timp persoana nu se deplasează în nicio altă parte şi prezintă dovada că locuieşte în imobilul în faţa căruia se află.
3. Victimele violenţei familiale se pot deplasa la secţiile de poliţie sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situaţia de a fi nevoită să iasă din casă pentru a îşi proteja viaţa sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă.
4. Pentru vaccinare, este permisă deplasarea.
Hotărârea adoptată de Guvern, cu măsurile valabile în toată țara
Guvernul a adoptat, joi, hotărârea privind noile măsuri de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea prevede reducerea intervalului orar în care este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20,00, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
Excepţiile sunt deplasările în interes profesional, pentru asistenţa medicală care nu poate fi amânată, achiziţionarea de medicamente, deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit, pentru asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau deces, în aceste cazuri fiind prevăzută obligaţia prezentării autorităţilor abilitate o declaraţie pe proprie răspundere, completată în prealabil.
De asemenea, hotărârea stipulează limitarea intervalului de timp în care este permisă desfăşurarea activităţii operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18,00 pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
Când incidenţa depăşeşte 7,5 la 1.000 de locuitori se interzice circulaţia în intervalul orar 20,00 - 5,00 şi se reduce programul operatorilor economici până la ora 18,00 pe toată săptămâna.
Este prevăzută suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori.
Hotărârea mai prevede că fac excepţie de la acest program unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii cu activitate de livrare la domiciliu şi în domeniul rutier persoanele care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de nouă locuri pe scaune.
Totodată, duminică este permisă circulaţia până la ora 22,00 pentru participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea de Pesah şi în 3 şi 4 aprilie până la ora 2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui Catolic.