România intră în lumea monedelor virtuale şi va lansa curând prima criptomonedă. În spatele proiectului sunt IT-işti încurajaţi de succesul Bitcoin.
Criptomonedele nu sunt emise de vreo bancă, ci de o platformă virtuală, printr-un procedeu extrem de complex. În funcţie de cererea pe piaţă, acesteia îi scade sau îi creşte valoarea.
Adrian Stratulat, lead evangelist: Ideea din spatele criptomonezilor a fost să descentalizăm sistemul monetar, să nu mai avem o singură instituţie care să stabilească politica monetară la nivelul unei societăţi.
Banii virtuali se obţin printr-un proces numit minare, prin care nişte calculatoarea ultraperformante legate la platforma virtuală rezolvă formule matematice complexe. Cu cât mai dificile, cu atât creşte şi valoarea monedei obţinute.
Adrian Stratulat lead evangelist: Sunt anumite tipuri de minare care utilizează mai mult memoria internă sau procesorul, altele care folosesc procesorul grafic şI altele care favorizează chiar dispozitive hardware specializate pentru minare.
Adrian Stratulat, lead evangelist: Există exchange-uri, puncte în care poţi să iei o criptomonedă şi să o transformi într-o valută reală, în euro în lei sau în dolari.
Portofelele digitale în care se ţin criptomonedele sunt foarte sigure şi nu pot fi sparte de infractori cibernetici, susţin cei care lucrează cu astfel de platforme, scrie Digi.