"Prima Mașină". Credite auto cu garanția statului, din octombrie

"Prima Mașină". Credite auto cu garanția statului, din octombrie

Cei care nu și-au cumpărat încă un autoturism vor putea accesa programul, având, la alegere, mai multe modele ale producătorilor auto.

Succesul „Prima Casă” a reușit să stârnească atât interesul producătorilor auto, cât și al băncilor din România pentru un program asemănător, ce vizează piața auto din România. Programul „Prima Mașină” va fi lansat de către Ministerul Economiei, cel mai curând în luna octombrie a acestui an, momentan proiectul fiind la stadiul de discuții, au declarat surse pentru EVZ.

Deși zvonurile inițiale susțineau că acesta se va adresa exclusiv tinerilor, sursele EVZ spun că la discuțiile care s-au derulat la  Ministerul Economiei vârsta maximă pentru a participa la program se dorește a fi de 50 de ani, pentru că există români care nu își permit nici la această vârstă un autoturism.

Reprezentanți bancari ne-au confirmat că au existat discuții privind condițiile de acordare a creditelor care vor fi incluse în proiectul de ordonanță. Băncile își vor anunța implicarea doar după ce va fi aprobat actul normativ. „Dat fiind succesul «Prima Casă», vom fi încântați să colaborăm cu statul pe acest nou program”, ne-au declarat surse bancare.  Dacă va copia modelul „Prima Casă”, programul „Prima Mașină” va oferi credite cu dobânzi scăzute, întrucât împrumuturile vor fi garantate de stat prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum se procedează

Odată lansat programul, fiecare cetățean ce îndepli­neș­te condițiile va trebui să meargă la bancă pentru a depune un dosar în care se vor regăsi actele necesare și va primi oferta de finanțare. Următorul pas este vizita la un dealer auto și alegerea unui autoturism. Dosarul de la bancă și confirmarea dealerului auto vor ajunge la FNGCIMM, iar după ce Fondul aprobă garanția, mașina poate fi ridicată de la reprezentanță.

Practic, orice mașină care se încadrează în prețul maxim de 12.400 de euro cu TVA va putea fi achiziționată prin programul „Prima Mașină”, românii având o gamă limitată de autoturisme pentru care pot opta. Astfel, toate modelele Dacia și modelele Ford: B-Max, Fiesta, Ka,Galaxy, Toyota: Aygo, Yaris, Hyundai: i10, i20, i30, Suzuki: Splash, Swift, SX4 îndeplinesc cerințele programului.

Condiții „Prima Mașină”

  • Vârsta solicitantului între 18-50 de ani
  • Să fie primul autoturism achiziționat
  • Autoturismul trebuie să fie nou
  • Avansul să fie de maximum 600 euro
  • Prețul mașinii să nu depășească 12.400 de euro cu TVA
  • Perioada de creditare până la 7 ani